DENSUSIANU, OVID
Ovid Densusianu s-a născut la data de 29 decembrie 1873, la Făgăraş şi a murit pe 8 iunie 1938, la Bucureşti.
Filolog, poet, critic şi istoric literar.
Fiul lui Aron Densusianu (1837-1900), filolog, profesor la Universitatea din Iaşi, şi al Elenei (născută Circa), de origine macedoneană. Pe linie paternă descinde dintr-o veche familie de cărturari, formaţi, în tradiţia «luminilor» Şcolii Ardelene.
Şcoala primară la Satu-lung, Făgăraş şi Braşov. Studiile secundare la «Liceul Naţional »din Iaşi şi la «Institutele Unite» (ultima clasă, 1889). Bacalaureatul în 1890. Facultatea de Litere Iaşi, unde este coleg cu G. Ibrăileanu. Licenţa «Magna Cum Laude» în 1892.
Împreună cu tatăl şi cu fratele acestuia (Nicolae), scot Revista critică-literară (1893-1897), de orientare antijunimistă.
Profesor de liceu la Botoşani şi Focşani (1892-1893).
Studii în Germania (Berlin), cu A. Tobler şi la Paris (1893-1895), unde audiază cursurile lui G. Paris, A. Meillet, J. Brunot. Diploma «École des Hautes Études» (1896) cu lucrarea La Prise de Cordres et de Sebille.
Profesor suplinitor la Catedra de Istorie a Limbii şi Literaturii Române a Universităţii din Bcureşti (1897); profesor titular (1901) şi şeful «Catedrei de Filologie Romanică cu specială privire la limba română» (1902-1938).
Debut editorial cu Aliteraţiunea în limbile romanice (1895), urmată de Rotacismul în dialectul istrian (1897).
La Paris colaborează la Romania; editează la Bucureşti, Anuarul Seminarului de Istoriea Limbei şi Literaturei Române, mai târziu revista Grai şi Suflet (1922-1938), paralel cu publicaţia literară Vieaţa nouă (1905-1925), tribună a curentului simbolist şi romantic preconizat de Densusianu în poezia momentului.
Publică o monumentală Histoire de la Langue Roumaine, I, Les origes (Paris, 1901-1938).
Împreună cu I.A. Candrea, redactează un Dicţionar etimologic al limbii române, 1907-1914 (neterminat).
A creat «Institutul de Filologie şi Folclor » (1914).
Sub pseudonimul «Ervin», Densusianu se afirmă şi ca poet, publicând mai multe plachete, între 1912-1925, cărora li se adaugă câteca încercări dramatice (în versuri), neizbutite.
Savant, erudit, creator de şcoală, în domenii diverse (filologe, istorie literară, folcloristică), Densusianu este un animator literar, spirit polemic, bătăios, vizând – înaintea lui Eugen Lovinescu – sincronizarea ritmurilor creaţiei româneşti, printr-o ieşire din provincialism şi rusticitate, în orizontul poeziei romanice, prin modernitate şi sensibilitate citadină.
OPERA:
Aymeri de Narbonne dans la chanson du pélérinage de Charlemagne, Paris, 1896; La Prise de Cordres et de Sebille, Paris, 1896; Un essai de réssurection littéraires, Paris, 1899; Poezia nouă, în Conferenţele «Vieţii nouă», I, Bucureşti, 1911; Limanuri albe, Paris, 1912; Heroica, Bucureşti, 1918; Sub stânca vremei, Bucureşti, 1919; Flori alese din cântecele poporului, Bucureşti, 1920; Salba clipelor, Bucureşti, 1921; Literatura română modernă, I-III, Bucureşti, 1921-1933; Sufletul latin şi poezia nouă, I-II, Bucureşti, 1922; Vieaţa păstorească în poezia noastră populară, I-II, 1922-1923; Raze peste lespezi, Paris, 1924; În zorile vieţii, Bucureşti, 1925; Opere, I-III, Bucureşti, 1968-1976.
Sursa foto: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ovid_Densusianu.jpg