Craiovestii-Fratii Craiovesti

CRAIOVEŞTII - FRAŢII CRAIOVEŞTI (sec. XV-XVI)

            Fraţii Barbu (sec XV - circa 1521), Pârvu (sec XV — 3 iunie 1512), Danciu (sec XV - 1511) şi Radu (sec. XV-1508) au fost cei mai de seamă re­prezentanţi ai vestitei familii de bani şi mari bani ai Olteniei: Craioveştii. Bogaţi (se numărau printre marii la­tifundiari din epocă), bucurându-se deseori de sprijinul domniei (cu câţiva domnitori se înrudeau, după cum se înrudeau şi cu persoane şi familii de vază din ţară sau din afară), deţinători ai unor înalte dregătorii (Barbu a ocu­pat până la adânci bătrâneţe cea mai importantă funcţie din divanul domnesc, aceea de mare ban), Craioveştii au dispus de o putere nemăsurată, care le-a permis să intervină direct - în sensul propriilor lor interese - în viaţa politică a Ţării Româneşti. Ca forţă politică puternică s-au impus în timpul lui Basarab vodă Ţepeluş (1477 - cu întreruperi 1482), pe care au izbutit să-l reînscăuneze în toamna anului 1481. Răsplătiţi pentru «credincioasă slujbă» şi ţinuţi în dregătorii înalte au fost Craioveştii şi în vremea lui Radu cel Mare.

            Urmaşul său însă, Mihnea vodă cel Rău (1508 - 1510) şi apoi Vlad cel Tânăr sau Vlăduţ (1510 - 1512) nu au luat în seamă puterea Craioveştilor şi, intrând în conflict cu ei, au pierdut domnia.

           În anul 1512, Craioveştii au înălţat în scaunul ţării un membru al familiei lor, pe Neagoe, fost vătaf de vânători, fiul lui Pârvu. Domnia lui Neagoe Basarab - domnie înţeleaptă, chibzuită, lu­minată de faima unor admirabile rea­lizări artistice, literare - a apoteozat rostul istoric al acestui «neam blagos­lovit», aşa cum laudativ îl numeşte Letopiseţul cantacuzinesc.

           De mare importanţă s-a dovedit rolul Craioveştilor în sprijinirea culturii. Ei au fost ctitorii Bistriţei vâlcene care, în scurt timp, a devenit un puternic cen­tru de cultură şi artă medievală, ase­mănător Hurezilor de mai târziu, ori aproape contemporanelor aşezăminte monastice moldovene: Putna şi Neamţ. La Bistriţa a dobândit învăţătură Nea­goe Basarab. La Bistriţa a existat o valoroasă bibliotecă care, pe la jumă­tatea veacului trecut, după numeroase­le devastări ale lăcaşului de către duş­mani, păstra încă peste o sută de ma­nuscrise. La Bistriţa a fiinţat un pu­ternic centru de caligrafi şi copişti. Se ştiu încă numele a trei dintre cei care aici, sau la curţile băneşti din Craiova, şi-au exercitat arta lor: Radu, Balaur, Dragomir. Din vasta operă constructi­vă, desfăşurată de Craioveşti, sunt de reţinut, printre altele, zidirile de la Strehaia, de la Sadova, de la Brâncoveni, de la Roaba. Curţile Craioveş­tilor - îmbelşugate, mari, cuprinzătoare - cunoşteau fastul unor ade­vărate curţi princiare. Prin comenzi numeroase, ţineau pe lângă ei mulţi dintre pictorii, argintarii, brodeurii re­numiţi ai vremii. După obiceiul timpu­lui, au cumpărat şi dăruit ctitoriilor lor odoare de preţ, executate în atelierele din Transilvania, din Serbia, din ora­şele germane.

           Craioveştii au patronat şi marcat o perioadă de mare înflorire a artelor frumoase, putând pe drept a fi consi­deraţi primii mecenaţi români.

            Dacă spiţa bărbătească a celor patru fraţi Craioveşti s-a stins în anul 1535, pe linie maternă familia a continuat încă să existe, din matca ei ieşind, în veacul următor, trei mari domnitori români: Radu Şerban, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu.