Miron Costin

COSTIN, MIRON (1633 - 1691)

            Miron Costin, cronicar de seamă şi înalt dregător, poet şi om de arme, filozof şi diplomat, fire plecată spre studii şi prelungi lecturi («nu este alta, şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitiul căr­ţilor»), a fost unul dintre cei mai im­portanţi reprezentanţi ai culturii me­dievale româneşti şi, în acelaşi timp, una din personalităţile marcante ale vieţii publice din Moldova.

            Pribegită din ţară la urcarea în scaun a lui Vasile Lupu, familia viitorului cro­nicar s-a stabilit în Polonia, în ţinutul Podoliei. Miron, al doilea din cei un­sprezece copii ai fostului mare hatman Iancu Costin şi ai soţiei sale Safta, nepoată a lui Miron vodă Barnovschi, a urmat şcoală bună la colegiul iezui­ţilor din oraşul Bar. Cunoştea latina, rusa, polona. A învăţat apoi şi turceşte. Tânărul Costin a dovedit de timpuriu interes pentru artă, pentru istorie, pen­tru probleme politice şi militare (la vârsta de 18 ani, de pildă, a participat, ca oştean în armata polonă, la bătălia de la Berestecico). Întors în Moldova la în­ceputul anului 1653, Miron Costin a ocupat diverse dregătorii. A fost sluger, apoi paharnic, pârcălab de cetate, mare comis, mare vornic; între 1675 - 1683 a deţinut înalta slujbă de mare logofăt. Fiind, aşa cum spunea despre el Ion Neculce,« din toţi boierii ţării mai de treabă la voroavă» (mai iscusit în treburi şi discuţii diplomatice), a pri­mit împuternicirea unor solii impor­tante la regele Ion Cazimir, la hatma­nul Ion Sobieski - ajuns apoi rege tot în Polonia - la Adrianopol, la Constantinopol. Membru influent al partidei Costineştilor, a participat la «ne­stătătoare şi lunecoase hârile omeneşti», familia sa fiind în puternică rivalitate politică cu boierii Ruseteşti şi Cantemireşti. Un complot al Costineştilor organizat împotriva lui Constantin vo­dă Cantemir a fost deconspirat şi vino­vaţii au fost prinşi şi condamnaţi la moarte prin decapitare. Deşi Miron Costin nu a participat direct la com­plot, domnitorul, ascultător al sfaturi­lor nepriatinilor, a dat poruncă de moar­te şi împotriva lui. Aprozii vătafului Macri l-au prins pe bătrânul logofăt şi i-au luat viaţa în piaţa mare a oraşului Roman. Nedreapta hotărâre s-a împli­nit într-o zi geroasă de decembrie, în anul 1691.

            Miron Costin este autorul mai multor scrieri în proză şi în versuri. Între ele, locul de frunte îl deţine «Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace de unde este părăsit de Ureche vornicul de Ţara de Gios...». Cronica narează o epocă de aproape şapte decenii: 1595 -  1661. Înaintea Letopiseţului la care a muncit doi ani, din 1675 până în 1677, Costin a tradus din latină în româneşte, sub titlul «Istoria crăiei ungureşti», lu­crarea istoricului sas Laurenţius Toppeltin. Miron Costin a scris primul poem filozofic din literatura noastră: «Viaţa lumii». În 1684, pe când se afla refugiat în Polonia, a compus un amplu poem, «Istoria în versuri polone despre Ţara Moldovei şi Munteniei», după ce, mai înainte cu şapte ani, scrisese, tot în polonă, o «Cronică a Ţării Moldovei şi Munteniei». În pofida «cumplitelor aceste vremi de acum, de nu stăm de scri­sori (de studiu, de scris) ce de griji şi suspinuri», cărturarul moldovean a pornit să întocmească o nouă cronică a tuturor românilor, de la Traian îm­păratul până în zilele sale: «De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit stră­moşii lor».

            Lucrarea, care urma să cuprindă şi Letopiseţul lui Grigore Ureche şi pro­priul său Letopiseţ, nu a fost termi­nată.

            Opera lui Miron Costin, preţioasă per­lă a literaturii vechi româneşti, însu­mează calităţi de stil, virtuţi literare de înaltă valoare. Ea constituie în acelaşi timp mărturia dragostei adânci a autorului pentru patria sa, pentru trecutul ei istoric. «Să înceapă oste­neala aceasta - scria cronicarul în predoslavia la „De neamul Moldoveni­lor…" -  după atâtea veci (veacuri), de la discălecatul ţărilor cel dintâi de Traian împăratul Râmului... să sparie gândul. A lăsa iarăş nescris, cu mare ocara înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durere. Biruit-au gândul să mă apuc de această trudă, să scoţ lumii la vedere felul nea­mului, din ce izvor şi seminţie sunt lăcuitorii ţării noastre...»

            Ideile privitoare la unitatea poporului nostru şi la originea lui latină sunt prezente în opera cărturarului: «Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui care este adevărată latină... Numele cel mai adevărat, autentic... este rumân sau romanus, care nume acest popor l-a păstrat întotdeauna...»

            Ţara în care s-a născut şi dezvoltat po­porul român, în care a trăit necontenit, sub vremuri de cumpănă sau în timpi de glorie, este sfântă inimii cronicarului.

            Aflat în moment de restrişte, Duca Vodă (1665 - 1683, cu întreruperi) este îndemnat cu hotărâre de cronicar «să nu se clintească nicăieri... Să nu dăm locul, că pământul acesta este frământat cu sângele moşilor şi strămoşilor noştri».

            «Miron Costin are şi mai clare o concep­ţie a istoriei şi o politică» - precizează G. Călinescu. «Cunoscător al frazei latine, el a desfăşurat-o în moldoveneşte în spiritul şi cu ajutorul limbii noastre, păstrându-i toate registrele şi toate fluierele.»

            Din scrisul lui Miron Costin, ca dintr-un izvor de frumuseţe limpede, dă­tător de dragoste pentru faptele mari ale neamului, s-au inspirat în vremuri mai noi slujitorii de seamă ai condeiului: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Gane, Mihail Sadoveanu.

Sursa foto: http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cum-s-a-incheiat-cariera-de-conducator-de-osti-a-cronicarului-miron-costin-305409.html