În perioada 27.06.2023 – 29.06.2023, în intervalul orar 22:00 – 05:00, circulația pe A2, calea 2 (Constanța – București), între kilometrii 11+700 și 15+500, va fi închisă pentru montarea predalelor la pasajul de pe A0 care trece pe deasupra Autostrăzii Soarelui în zona km 13+330, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Astfel, în perioada amintită, circulația se va devia pentru toate categoriile de autovehicule pe A2 km 15+000 – DJ 301, Cernica – Centura București.
CNAIR a precizat că în intervalul menționat, circulația rutieră pe calea 1 a autostrăzii, sensul București-Constanța, se va desfășura normal, pe ambele benzi, cu menținerea pe carosabil a semnalizării rutiere temporare de restricționare a benzii de urgență.
Te-ar putea interesa: În luna iulie se deschid centrele de admitere ale Universității de Vest din Timișoara!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://www.economica.net/cnair-reincep-lucrarile-de-reparatii-pe-a2-traficul-va-fi-deviat-si-vor-fi-restrictii-de-viteza_197105.html