ANI verifică averea Iosif Moldovan, şefului Companiei Naţionale a Uraniului
Inspectori de integritate l-au amendat cu 500 de lei pe şeful Companiei Naţionale a Uraniului, Iosif Moldovan, pentru că nu şi-a depus declaraţiile de avere şi de interese până la termenul limită. În caul sau a fost declanşată, din oficiu, şi procedura de verificare a averii.
Pe de altă parte, ANI a anunţat ieri că inspectorii de integritate au sesizat Parchetul Judecătoriei Sfântu Gheorghe în cazul lui Gergely Olosz, fost administrator al Companiei Naţionale a Uraniului, deputat, şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Acuzaţiile care i se aduc fostului administrator sunt: furnizarea de date false în declaraţiile de avere şi interese şi ncompatibilitatea în care s-ar fi aflat timp de mai multe săptămâni.