Dacă vrei să radiezi, atât la exterior, cât și la interior, în perioada următoare, ține cont de acești cinci pași simpli pentru 21 de zile.
1. Nu ignora hidratarea
Un ten frumos, sănătos, cu o piele elastică și strălucitoare este dependent de hidratare. Iar hidratarea exterioară nu se poate fără cea interioară și apa este cea mai bună în acest sens.
2. Folosește numai produsele potrivite
Nu te mai uita că pe social media sunt promovate tot felul de produse pentru că unele s-ar putea să nu aibă același efect și pentru tine. Alege înțelept ce folosești pe ten și nu fă rabat de la bani când vine vorba de achiziționarea produselor cosmetice, din păcate ce e mai scump e și mai bun.
3. Fă mișcare!
Fie că ieși la o plimbare cu câinele, că dansezi sau faci o mică alergare în timp ce asculți muzică sau un podcast preferat, dacă acorzi 20 de minute pe zi activității fizice, vei observa diferența. Dacă îți vei pune sângele în mișcare constant, vei observa că vei deveni mai entuziastă și plină de viață.
4. Meditează ca să ții sub control emoțiile
Emoțiile se cunosc pe față. Ca să nu ai o figură mereu încruntată, caută să intri în armonie cu emoțiile tale și să le amplifici pe cele frumoase. Axează-te pe recunoștință și speranță și vei avea un chip mai senin și o strălucire aparte.
5. Citește și scrie
Cunoașterea este un sentiment foarte puternic, iar cu cât vei știi mai multe lucruri, cu atât vei avea mai multă încredere în tine. Încrederea în tine se va vedea pe chip și în atitudine. În plus, cititul reduce stresul, combate depresia și te ajută să trăiești mai mult, conform studiilor.
Te-ar putea interesa: Reguli simple pentru ca tenul să arate mai tânăr după 40 de ani!
Urmărește-ne pe Facebook dacă vrei să fi la curent cu cele mai interesante știri!
Sursa foto: https://tikaboo.ro/9-obiceiuri-pentru-fericirea-ta/