Bogdan Petriceicu Hasdeu scriitor

HAŞDEU, BOGDAN PETRICEICU

            Bogdan Petriceicu Haşdeu s-a născut pe 26 februarie 1838, în comuna Cristineşti, judeţul Hotin (astăzi Ucraina) şi a murit la Câmpina, judeţul Prahova, pe data de 25 august 1907.

            Poet, prozator, dramaturg, istoric, filolog, folclorist.

            Fiu al lui Alexandru Haşdeu, profesor, şi al Elisabetei (născută Daucş).

            Studiile liceale la Chişinău, cele universitare la Harkov.

            Pregătirea intelectuală şi-o desăvârşeşte, însă, ca autodidact.

            În februarie 1875, se stabileşte la Iaşi, unde se afirmă, în scurtă vreme, ca gazetar, editând ziarul unionist România (1858, 1859), apoi la Foiţa de istorie şi literatură (1860).

            Cu un răsunet mai larg în epocă este revista Din Moldova (ulterior Lumina), în care se face cunoscut ca teoretician literar şi ca prozator, cu nuvela Duduca Mamuca, pentru care a fost adus în faţa justiţiei.

            Custode al Bibliotecii Naţionale din Iaşi, pledează, în 1859, pentru organizarea acesteia la nivel european şi pentru înfiinţarea Universităţii.

            Profesor de istorie, statistică şi geografie la «Şcoala reală» din Iaşi.

            Graţie sprijinului lui Al. I. Cuza, pleacă la Bucureşti (1863), unde continuă activitatea enciclopedică începută la Iaşi.

            Fondează revistele satirice Aghiuţă (1863-1864) şi Satyrul (1866).

            Ca dramaturg, obţine un răsunător succes cu drama romantică Răzvan Vodă (1867), devenită apoi, Răzvan şi Vidra, după ce publicase, în ziarul Buciumul , romanul istoric Ursita (1864), neterminat şi monografia istorică Ion Vodă cel Cumplit (1865).

            Publică articole politice în ziarul Traian (1869-1870) şi în revista Columna lui Traian, mai ales în primii ani de apariţie (1870-1873).

            Are un rol important ca preşedinte al societăţii «Românismul», înfiinţată în anul 1869.

            În 1864 fusese însărcinat cu editarea Arhivei istorice a României.

            În anul 1873, apare primul volum din monumentala Istorie critică a românilor, al doilea volum (1875), de dimensiuni reduse, lasă neterminată această lucrareade o erudiţie fabuloasă.

            Ca profesor la Universitatea din Bucureşti, B.P.Haşdeu, deschide un curs de filologie indo-europeană (1875).

            Din anul 1896 până în 1900 (când se retrage de la Universitate) predă un curs de Elemente dacice în limba română.

            Director al Arhivelor Statului (1876-1900);

            Membru al Academiei Române (1877);

            Pentru preocupările scriitorului, importantă este publicaţia Revista nouă ( 1887-1895).

            Ultimii nouă ani de literatură formează substanţa volumului eterogen Sarcasm şi ideal (1897), în care autorul rămâne pe vechile sale poziţii antijunimiste.

            Spre sfârşitul vieţii, datorită şi durerii resimţită multă vreme din cauza morţii fiicei sale, Iulia, Haşdeu se cufundă în singurătate şi experienţe spiritiste (expuse în cartea Sic cogito, 1892), sfârşind în izolare totală, în bizarul său castel de la Câmpina.

            Haşdeu se integrează în categoria acelor spirite plurivalente, frenetice şi impetuoase , ce farmecă şi descurajează în acelaşi timp.

            Ca romantic, obsedat de completitudine, el sparge cu mult tiparele normalului. Originalitatea sa străluceşte şi însufleţeşte deopotrivă.

            Un profet cultural şi un om de bronz a căriu icoană postumă ne apare la dimensiuni legendare; un Paladin al ştiinţei istorice şi filologice româneşti; un polemist cu verb de foc, aşa cum puţini am avut; un patriot vizionar care a extras cu pathos din fondul etnic elemente definitorii ale spiritului românesc, substratul său universal.

            În personalitatea sa proteică se uneşte un enciclopedism de Renaştere cu sufletul unui artist bântuit în continue furtuni interioare.

            OPERA:

            Micuţa - trei zile şi trei nopţi din viaţa unui student, Bucureşti, 1864; Ion Vodă cel Cumplit, Bucureşti, 1865; Răzvan şi Vidra, ediţia a doua, Bucureşti, 1867; Oda la boieri 1848-1869, Bucureşti, 1969; Poesie, Bucureşti, 1873; Istoria critică a românilor, I-II, Bucureşti, 1873-1875; Trei crai de la răsărit, Bucureşti, 1879; Ursita, Bucureşti, 1910; Scrieri literare, morale şi politice, I-II, Bucureşti, 1937; Scrieri literare, I-II, Bucureşti, 1960; Scrieri alese, Bucureşti, 1968; Răzvan şi Vidra, Bucureşti, 1971; Sarcasm şi ideal, Bucureşti, 1975; Corespondenţă B.P. Haşdeu-Iulia Haşdeu, Bucureşti, 1976.

Sursa foto: http://www.librariaonline.ro/images/authors/hasdeu_petriceicu_bogdan.jpg