Barbu Stefanescu Delavrancea prozator si dramaturg

DELAVRANCEA, BARBU ŞTEFĂNESCU

            Delavrancea Barbu ( pseudonimul lui Barbu Ştefănescu) s-a născut la data de 12 aprilie 1858, la Bucureşti şi a murit pe data de 29 aprilie la Iaşi.

            Prozator, dramaturg, ziarist, orator şi om politic.

            Al zecelea copil al căruţaşului Ştefan sîn Tudor, originar din Vrancea şi al Ioanei (Iana) fiica văduvei Stana din Postăvari.

            Începe să înveţe cu dascălul Ion Pestreanu de la Biserica «Sf. Gheorghe Nou», apoi trece la Şcoala de Băieţi nr. 4 din culoarea de Negru (actuala Şcoală «B. Delavrancea»), după absolvirea căreia (1870) urmează Liceul «Sf. Sava» (1870-1877) ca bursier.

            Din această epocă datează primele încercări literare: debut cu versuri la România liberă, debut editorial cu placheta de poezii Poiana-lungă, semnat «Barbu» (1878), retrasă din circulaţie de autor.

            Înscris la Facultatea de Drept, ţine prelegeri la pensionul particular al Elenei-Miller-Verghy, cu ajutorul căreia, după obţinerea licenţei (1882), pleacă la Paris pentru desăvârsirea studiilor juridice. După reîntoarcerea în ţară (1884) debutează în proză cu volumul Sultănica (1885).

            Redactor la România liberă şi Epoca, editează pentru scurt timp (1887) revista Lupta literară, apoi lucrează în redacţia Revistei noi a lui B.P.Haşdeu.

            Intrând în politica militant, susţine mai multe campanii de presă în ziarele liberale Democraţia şi Voinţa naţională; este ales deputat liberal (1894).

            Primar al capitalei (1899) orator de răsunătoare succese politice şi juridice, se angajează şi în lupta naţională, militând pentru unitatea politică a tuturor românilor.

            Ministru al lucrărilor publice (1910-1911).

            Membru al Academiei Romîne (1912), rostind discursul de recepţie Din estetica poeziei populare.

            Pledează cauza intrării României în război alături de Puterile Antantei (1914-1916).

            Moare la Iaşi, în refugiu, doborât sufleteşte de faptul că o mare parte a ţării se afla ocupată de armatele invadatoare germane.

            Delavrancea rămâne un scriitor reprezentativ pentru spiritual literaturii române: romantic prin temperament şi afinităţi literare, el este dublat de un observator adesea acid al relaţiilor sociale contemporane, atras însă mereu spre orizontul trecutului, istoriei, sufletului popular. Orator de primă mărime, «cel mai strălucit al României contemporane» (T. Maiorescu), el a împrumutat şi operei literare o ţinută polemică şi o finalitate profund patriotică.

            OPERA:

            Poiana-Lungă, Amintiri, Bucureşti, 1878; Sultănica, Bucureşti, 1885 (ediţia a doua 1908); Trubadurul, Bucureşti, 1887; Între vis şi viaţă, Bucureşti, 1893 (ediţia a doua, 1903); Paraziţii, Bucureşti, 1892 (ediţia a doua 1905); Rolul şi drepturile românilor transcarpatini. Chestiunea naţională, discurs, Bucureşti, 1894; Hagi-Tudose, Tipuri şi moravuri, Bucureşti, 1903; Stăpânea odată…, Bucureşti, 1909; Apus de soare, dramă în patru acte; Viforul, dramă în patru acte; Luceafărul, dramă în cinci acte, Bucureşti, 1910; Linişte. Trubadurul. Stăpânea odată…, Bucureşti, 1911;Irinel, comedie în trei acte, Bucureşti, 1912; Hagi-Tudose, comedie în patru acte, Bucureşti, 1913; Din estetica poeziei populare, discurs…, Bucureşti, 1913; Norocul dracului, Bucureşti, 1916; Patrie şi patriotism, Bucureşti, 1915; Războiul şi datoria noastră, Bucureşti, 1916; A doua conştiinţă, piesă în patru acte, Bucureşti, 1923; Opere, I-X, Bucureşti, 1965-1975.

Sursa foto: http://www.rtv.net/primarii-bucurestiului-delavrancea-un-dramaturg-in-fruntea-orasului-video_29315.html