Asanestii

ASĂNEŞTII (sec. XII-XIII)

           Asăneştii au fost întemeietorii şi con­ducătorii - între anii 1186 şi 1258 - ai unui puternic stat care se întindea de la Dunăre pană la Balcani, şi chiar din­colo de ei. Incorporat în graniţele Im­periului bizantin la începutul veacului al XI-lea, teritoriul pe care avea să se formeze statul Asăneştilor a cunoscut din plin asuprirea Constantinopolului. Afectaţi de o nouă dare impusă de îm­păratul Isaac al II-lea Anghelos, vlahii (românii) de aici au delegat din rându­rile lor doi oameni de seamă, pe fraţii Petru şi Asan, să protesteze împotriva tratamentului la care erau supuşi. Neobţinand rezultatul dorit, fiind chiar şi umiliţi, Petru şi Asan au ridicat la Tarnovo, în anul 1185, steagul răscoa­lei. Înfranţi la început (în aceste mo­mente au trecut la nord de Dunăre, de unde s-au întors cu ajutor), cei doi fraţi au izbutit în 1187 să impună bizantini­lor recunoaşterea lor ca stăpani ai ţinu­turilor de la miazănoapte de Balcani. Asăneştii au obţinut, în timpul osti­lităţilor care au continuat, alte victorii importante. In preajma oraşului Berroe (azi Stara Zagora), împăratul Isaac al II-lea Anghelos a fost învins, izbu­tind cu greu să scape prin fugă. Urma­şul său, Alexis al III-lea Anghelos, a fost şi el bătut de Asăneşti într-o lup­tă din jurul oraşului Seres.

           In anul 1196, în palatul său din «cea mai tare şi mai de frunte dintre cetăţile din Haemus» (Balcani) - aşa cum descria scriitorul bizantin Nicctas Choniates localitatea Tarnovo - Asan (denumit si Belgun) a fost asasinat de un boier, Ivanco. De o conjuraţie a boierilor nemulţumiţi a murit ucis, un an mai apoi, si Petru.

           Ioniţă (1197-1207), fratele şi succeso­rul lui Petru şi Asan, a organizat arma­ta, dotand-o cu arme perfecţionate pentru acea epocă. A stăvilit tendinţe­le de dezbinare, de anarhie ale boieri­mii. A lărgit hotarele statului, cuprinzand vestita cetate din munţii Rodope, Constanţia, cetatea Varna de pe malul Mării Negre ş.a. Prestigiul, autorita­tea, puterea lui Ioniţă, numit de bizan­tini Kaloianis, şi a statului condus de el, au impus contemporanilor. Papa Inocenţiu al III-lea, prin trimisul său, cardinalul Leo, a încoronat la 8 noiem­brie 1204 pe Ioniţă ca rege al bulgari­lor şi vlahilor («rex Bulgarorum et Blacorum»).

           Cruciada a IV-a a întemeiat, pe ruinele Bizanţului înfrânt, Imperiul latin de răsărit (1204-1261), condus întai de Balduin de Flandra. Intrand în conflict cu Ioniţă, Balduin a fost biruit de acesta sub zidurile Adrianopolului (15 aprilie 1205), luat prizonier şi dus la Tarnovo, în închisoare, unde şi-a sfarşit zilele. Victoria de la Adrianopol a fost ultimul eveniment memorabil din timpul domniei lui Ioniţă; el şi-a aflat moartea la 8 octombrie 1207, în timpul asediului Salonicului, ucis fiind prin trădare de Manaster, comandantul cu­manilor.

           Asan al II-lea sau Ioan Asan (1218-1241), fiul lui Asan cel omorat de Ivanco la Tarnovo, a fost un viteaz şi înţelept carmuitor, discipol şi continuator al po­liticii lui Ioniţă. El a supus boierimea potrivnică. A întreţinut bune relaţii cu vecinii.

           In timpul domniei lui, statul a cunos­cut cea mai mare putere şi cea mai mare întindere teritorială: de la Adriatica la Marea Neagră, de la Dunăre la Adrianopol. Cu Căliman al II-lea (1256-1258) se stinge dinastia românească a Asăneştilor.

Sursa foto: http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/istoria-asa-cum-n-am-invatat-o-la-scoala-imperiul-romano-bulgar-si-dinastia-asanestilor-ii