Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Administratie
 
MARI PERSONALITATI ROMANESTI
Adaugat: 12 Aprilie 2016    Actualizat: 12 Aprilie 2016

ARBORE, LUCA (sec. XV-1523)

 

           Sfetnic apropiat al lui Ştefan cel Mare, al lui Bogdan al III-lea (1504-1517) şi, o vreme, al lui Ştefăniţă Vodă (1517-1527), Luca Arbore a fost unul din fruntaşii vieţii politice din Moldova acelei epoci. Era fiul lui Carstea Arbore, parcălab de Neamţ, cel care s-a acope­rit de faimă in timpul campaniei sulta­nului Mohamed al II-lea, din 1476, cand a apărat vitejeşte cetatea asediată de turci. Faimă de viteaz şi de bărbat înţelept - merite de seamă probate cu diferite prilejuri - a avut şi Luca Arbore. Pentru calităţile sale, a fost numit de Ştefan cel Mare portar al Sucevei (funcţia de comandant de ce­tate sau parcălab - în cazul cetăţii de scaun: portar al Sucevei - era una din slujbele cele mai înalte, fiind acordată de domnitor doar boierilor de încre­dere ori rudelor apropiate). In această importantă dregătorie a stat fără între­rupere vreme de un sfert de veac, din 1498 pană în primăvara anului 1523. Luca Arbore a ajuns să aibă putere aproape voievodală în timpul minora­tului lui Ştefăniţă cand, aşa cum scrie Grigore Ureche,«toată ţara otcarmuia».

           In anul 1522, Ştefăniţă s-a declarat major şi dornic să se aşeze în toate drepturile ce i se cuveneau ca domni­tor. In calea politicii principelui stătea bătranul hatman Arbore, exponent al boierimii căreia nu-i convenea cen­tralizarea puterii în mana voievodului. Conflictul s-a accentuat, ajungandu-se în scurt timp la un trist deznodămant: «Intr-acest an (1523) luna lui aprilie - se menţionează în cronica lui Grigore Ureche - în cetatea Harlăului, Ştefan vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pre carile zic să-l fie aflat în viclenie...»

           Din iniţiativa lui Luca Arbore, s-a ridi­cat şi a rămas peste veacuri unul din monumentele de mare faimă ale arhi­tecturii moldoveneşti: biserica de la Arbore. Inălţate între 2 aprilie - 29 au­gust 1502, zidurile zvelte ale edificiului constituie, prin frumuseţea lor pură, prin echilibrul formelor, prin monu­mentalitate, prin valoarea frescelor mai tarziu realizate de Dragoş Coman, una din împlinirile desăvarşite ale artei evu­lui mediu.

           Literatura română păstrează numele marelui boier moldovean în opera lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, Luca Arbore fiind unul din personajele prin­cipale ale dramei istorice « Viforul».

Sursa foto: http://rogrup.net/photo/luca-arbore


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
O nouă parcare se amenajează în Bistrița: „Continuăm în ritm susținut...”
Primarul municipiului Bistrița a semnat un nou contract pentru proiec...
 
Primarul Chisăliță: Moldova Nouă, în plină dezvoltare!
Foarte multe proiecte de investiții se vor termina în acest an, în ...
 
Primăria Solovăstru a scos la licitație un proiect pentru modernizarea mai multor străzi din comună
Peste 6,5 milioane de lei vrea să investească Primăria Solovăstru ...
 
Consiliul Local Brașov a decis mărirea plafonului de venit care dă drept la transport gratuit pensionarilor
De la 1 mai, mai mulți seniori brașoveni vor putea circula gratuit c...
 
Primăria Mănești a obținut finanțare pentru extinderea rețelei de apă și canalizare
„Suntem mulțumiți că am reușit să accesăm această finanțare ...
 
Primăria Satu Mare anunță începerea acțiunilor de dezinsecție
La Satu Mare, săptămâna viitoare vor începe acțiunile de dezinsec...
 
Șeful CJ Arad, despre modernizarea drumului Mâsca-Măderat-Arăneag: Le putem arăta oamenilor că muncim și în această zonă a județului
A început asfaltarea drumului Mâsca-Măderat-Arăneag.
 
14,5 kilometri de drum județean au fost inaugurați în Harghita
Drumul face legătura între Sânmartin – Cinod – Eghersec.
 
 
 
 
SANATATE
 
Medic psiholog, despre consumul de droguri: Provoacă distrugere de neuroni și de sinapse

» 19 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
INTERNATIONALE
 
Borrell: Țările UE să trimită urgent sisteme antirachetă în Ucraina, altfel rețeaua de electricitate va fi distrusă

» 18 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
INGRIJIREA TENULUI
 
Produse care, folosite pe ten, provoacă iritații și acnee

» 19 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
A început Târgul Primăverii la Arad – Program de vizitare
ARAD
» 18 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL BISTRITA NASAUD
 
O nouă parcare se amenajează în Bistrița: „Continuăm în ritm susținut...”

» 18 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL ARAD
 
Șeful CJ Arad, despre modernizarea drumului Mâsca-Măderat-Arăneag: Le putem arăta oamenilor că muncim și în această zonă a județului

» 17 Aprilie 2024 | Comentarii 0