Adaugat:
23 Decembrie 2018
Chiar dacă, pentru unii părinÈ›i implicarea copilului în procesul de pregătire a meselor poate părea o provocare, această activitate se va dovedi a fi distractivă dar È™i educativă prin faptul să îi responsabilizează pe cei mici iar părintele îi poate învăța numai lucruri bune. Copiii pot fi atraÈ™i de bucătărie într-un mod util È™i potrivit vârstei lor. După o astfel de cooperare, copilul se va simÈ›i mândru că a participat la pregătirea mesei pentru întreaga familie, va căpăta încredere în el, îÈ™i va dezvolta atenÈ›ia È™i creativitatea.
Iată câteva idei despre cum îi putem atrage pe cei mici în tainele bucătăriei:
- Momentul în care copilul este invitat la gătit trebuie să fie ales cu grijă; pentru ca micuÈ›ul tău să fie deschis propunerii tale trebuie să fie foarte odihnit.
- O mână de ajutor în bucătărie este foarte utilă, chiar È™i atunci când vine din partea unui copil. De aceea este foarte important ca părintele să-i transmită celui mic bucuria pe care o simte atunci când primeÈ™te o mână de ajutor.
- Fă-l să se simtă util. Alege sarcini potrivite vârstei lui È™i nu îi da mai mult decât poate îndeplini.
- Felurile de mâncare alese să fie delicoase, dar nu greu de preparat.
- Implicare în aranjarea mesei - cel mic poate aÈ™eza È™erveÈ›elele în timp ce părintele pune farfuriile.
Activitatea în bucătărie este importantă È™i pentru a-i dezvolta copilului o responsabilitate cu privire la adoptarea unei alimentaÈ›ii sănătoase È™i echilibrate. Multe dintre aceste activități sunt exersate È™i la grădiniță în cadrul activităților practice gospodăreÈ™ti, iar copiilor le face foarte mare plăcere să vadă `mici creaÈ›ii culinare` rezultate din mânuÈ›ele lor.
Beneficiile implicării copilului în bucătărie:
- Îmbunătățirea celor patru stimului - vizual, gustativ, tactil È™i olfactiv.
- Relația părinte-copil se va consolida.
- Cel mic va învăța normele de igienă pentru a putea duce o viață echilibrată, se va spăla pe mâini È™i apoi va lucra în bucătărie.
- Dacă dispun de propriile ustensile, copiii se vor simÈ›i luaÈ›i în serios. Astfel vor avea parte de experienÈ›e culinare plăcute care să le stârnească amuzamentul È™i buna dispoziÈ›ie tuturor celor care participă la activitățile casnice.
- Va înÈ›elege importanÈ›a unei alimentaÈ›ii sănătoase, fapt care îl va ajuta să facă alegerile potrivite în fiecare zi.
- Fiind implicat în procesul de pregătire a mâncării, va accepta mai uÈ™or unele alimente, cum ar fi legumele.
- Gătitul alături de cei mici va întări relaÈ›ia familială.
Sursa foto: ://www.canal2.md/news/rutina-parintilor-poate-deveni-bucuria-copiilor-cum-se-descurca-picii-in-bucatarie-cu-cei-mai-mari_6393.html