În județul Neamț, comuna Dragomirești, se regăsește un monument al naturii vechi de peste 200 de ani, și anume stejarul secular de la Borniș, printre puținii arbori declarați astfel. Acesta se află într-o zonă protejată, mai exact lângă biserica ortodoxă, la cinci kilometri de șoseaua principală.
Cu toate că specialiștii au spus că vechimea sa se învârte în jurul a 200 de ani, localnicii sunt convinși că acesta există chiar de pe timpul lui Ștefan cel Mare, pentru că așa le-au povestit strămoșii lor. Copacul are dimensiuni impresionante - 25 de metri înălțime și 15 metri diametrul coroanei. În jurul său s-au creat o mulțime de legende.
Stejarul secular de la Borniș este emblematic pentru sat, cei mai mulți turiști vin aici doar pentru a-l admira. Cea mai des povestită legendă este aceea a unui localnic care, în timpul celui de-al Doilea Război mondial a tăiat una dintre ramurile copacului din care a încărcat nouă care de lemne pe care voia să le vândă și banii să-i folosească în scopuri proprii. După ce a tăiat arborele, omul s-a îmbolnăvit grav, semn că natura nu l-a lăsat nepedepsit. Stejarul și-a revenit însă, partea dinspre deal este mai rară, potrivit destepti.ro.
De frumusețea stejarului secular de la Borniș și de poveștile care au luat naștere în jurul lui, a rămas profund impresionat și Ministerul Afacerilor Externe din Olanda. Reprezentanții acestuia au amplasat la umbra arborelui o masă de lemn și trei bănci, iar mai apoi s-a montat și o tablă metalică informativă care transmite turiștilor că acest lucru a fost rezultatul unui proiect în care au fost implicate asociații din Piatra Neamț, Alba Iulia și comuna Dragomirești.
Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://anchetespeciale.ro/primarul-din-dragomiresti-continua-sa-se-infrupte-din-banii-comunei/://turism.bzi.ro/stejarul-secular-din-bornis-judetul-neamt-20299://turism.bzi.ro/stejarul-secular-din-bornis-judetul-neamt-20299