Multi dintre turisti nu ar da o zi de munte pe trei zile de mare. In acest articol vom prezenta patru destinatii din Romania unde poti evada pentru un weekend racoros.
Retezat este cel mai vechi parc National din Romania si a fost declarat prin lege Parc National in anul 1935. Relieful predominant este cel glaciar, care detine peste 80 de lacuri glaciare, cel mai adanc fiind Zanoaga – care are o adancime de 29 metri si cel mai intins lac glaciar Bucura – avand o suprafata de 8.86 hectare. Aceste obiective atrag anual mii de turisti, atat din tara, cat si din strainatate.
Cetatile Ponorului – Muntii Apuseni – reprezinta in Romania cel mai frumos fenomen carstic. Complexul Carstic Cetatile Ponorului detine un imens portal de stanca, trei doline, tuneluri subterane, cascade, pesteri, si privelisti de o salbaticie si frumusete rar intalnita. Cetatile Ponorului au fost declarate rezervatie naturala in anul 1952.
Masivul Ceahlau – este cel mai inalt din muntii Moldo – Transilvaneni, reprezentand in acelasi timp muntii cu cea mai mare importanta turistica din Carpatii Orientali. In acest masiv se gaseste rezervatia stiintifica „Oclasul Mare”, Rezervatia natural – botanica „ Polia cu Crini”, dar si monumentele naturii „Cascada Duruitoare” si „Avenul Mare”.
Muntii Bucegi – au o forma de potcoava deschisa spre sud, din centrul careia izvoraste Ialomita. Varful Omu este punctul culminant al masivului, de unde se desprind culmi scurte si abrupte. Muntii Bucegi detin veritabile atractii turistice: Babele, Sfinxul si Ciupercile. Pestera Ialomitei si pestera Ratei reprezinta cele mai frumoase pesteri ale masivului.
Sursa poze:http://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-4-destinatii-unde-poti-sa-evadezi-la-munte-in-romania