Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Turism
 
CLADIRI ISTORICE
Adaugat: 20 Mai 2013    Actualizat: 20 Iulie 2013

Muzeul de Mineralogie al Universităţii "Babeş-Bolyai"

 

      Muzeul de Mineralogie al Universităţii "Babeş-Bolyai" are o istorie îndelungată şi o bogată tradiţie ştiinţifică. S-a constituit ca şi colecţie academică în 1919, preluând parţial din colecţiile Institutului de Mineralogie (Universitatea Franz Joszef, inaugurată în 1872). Ulterior colecţiile au fost reorganizate în mod substanţial şi continuu reînnoite prin donaţii, schimburi, achiziţii şi colectări de materiale de către profesorii şi studenţii secţiilor de geologie. În prezent Muzeul de Mineralogie beneficiază de coordonarea şi colaborarea ştiinţifică a Catedrei de Mineralogie, Facultatea de Biologie şi Geologie. Muzeul de Mineralogie este amplasat în clădirea centrală a Universităţii "Babeş-Bolyai", construită la începutul secolului al XX-lea. Muzeul constă în două săli, cu un spaţiu total de 126 mp, în care sunt găzduite expoziţiile permanente de mineralogie sistematică, mineralogie regională, meteoriţi, geme, geme din România şi minerale descoperite în România. Colecţia de cristalografie este expusă pe holul Catedrei de Mineralogie. Muzeul deţine la ora actuală un număr de aproximativ 16.500 de eşantioane, grupate în următoarele colecţii: colecţia sistematică - aproximativ 10.000 de eşantioane din România şi din cele mai importante ocurenţe de pe glob, ilustrând peste 700 de specii minerale; colecţia regională - aproximativ 1.500 de eşantioane de minerale din România; colecţia de aur nativ - aproximativ 500 eşantioane; colecţia de meteoriţi - 204 eşantioane, reprezintă cea mai importantă colecţie de acest tip din România; colecţia de geme - aproximativ 230 geme, majoritatea prelucrate; colecţia de geme din România - aproximativ 3.500 de eşantioane, marea majoritate prelucrate; colecţia de minerale descoperite pentru prima dată din ocurenţe din România - 40 eşantioane; colecţia de minerale radioactive - aproximativ 200 de eşantioane; colecţia de cristalografie - aproximativ 1.250 eşantioane. Între cele mai valoroase exponate pot fi menţionate: specii minerale rare aur, telur, telururi, diverşi silicaţi; cristale de mari dimensiuni: pirită, tetraedrit, aragonit, halit, cuarţ, gips etc.; meteoriţi şi geme: pietre preţioase şi fine, roci ornamentale. Expoziţia sistematică ocupă integral prima sală a muzeului. În 36 de vitrine sunt expuse aproximativ 4.500 de eşantioane, aparţinând celor nouă clase de minerale. Sunt ilustrate peste 700 de specii minerale (în total 850 de denumiri, incluzând varietăţi), provenind din România sau din străinătate, dintr-un număr mare de localităţi (ocurenţe) semnificative din punct de vedere geologic. Colecţia regională de minerale din România este expusă în întregime în sala a doua a muzeului (13 vitrine din totalul de 23). Sunt ilustrate peste 70 de ocurenţe, reprezentând atât mine vestite, cât şi aflorimente de suprafaţă. Din cadrul colecţiei de meteoriţi, peste 100 de fragmente sunt expuse într-o vitrină din sala a doua. Ea reprezintă singura colecţie de acest tip din România. Colecţia de geme este expusă în vitrina originală (cabinet) din secolul al XIX-lea, în sala a doua a muzeului, constituind unul dintre principalele puncte de atracţie ale muzeului. Expoziţia de geme din România constă în aproximativ 1.200 pietre fine şi roci ornamentale, majoritatea fasonate în tehnica caboşon, expuse în două vitrine pe panouri tematice (regional şi compoziţional). Este cea mai completă şi variată colecţie de geme româneşti.

Adresa : Str. M. Kogălniceanu nr. 1, Cluj-Napoca, Cluj

Telefon : 0264/405.300 (int. 5121)

Fax : 0264/591.906

E-mai : danapop@bioge.ubbcluj.ro

Program : marţi - vineri: 11:00 - 14:00

 

Sursa foto: http://www.visitclujnapoca.ro/images/gallery/muzeul-de-mineralogie-ubb-/Universitatea%20Babes%20Bolyai.jpg

CLUJ
Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Domeniul Regal Săvârșin a anunțat deschiderea oficială din acest ...
 
Evenimentul se va desfășura până pe 21 aprilie.
 
Festival de Florii și 1 Mai, în Parcul Izvor din Capitală.
 
Pentru minivacanța de Paște și de 1 Mai, turiștii care ajung în C...
 
Mangalia este o stațiune balneoclimaterică permanentă și are o ist...
 
Casa memorială „Amza Pellea”, situată în Băilești, județul D...
 
Reprezentanții Asociației Tășuleasa Social anunță că a fost lan...
 
Ediția a III-a a Live Traditional Cooking Show va avea loc în Piața...
 
 
 
 
ECONOMIE
 
Vești bune pentru români! Scad facturile la gaze naturale

» 15 Mai 2024 | Comentarii 0
 
ACTUALITATE
 
Rusia amenință România că va testa sistemele Patriot pe teritoriul nostru

» 14 Mai 2024 | Comentarii 0
 
BEAUTY
 
5 trucuri pentru un machiaj de vară durabil, natural și fresh

» 15 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Dealul Lempeș, rezervația unde cresc două plante unice în Europa

» 15 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL IALOMITA
 
Primăria Amara, anunț pentru locuitorii de pe 4 străzi ale localității

» 15 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL GIURGIU
 
Deputat PNL de Giurgiu: Fiecare localitate are problemele sale specifice

» 14 Mai 2024 | Comentarii 0