Comisia Europeană este de acord cu amânarea accizei la motorină, urmând să se aplice taxa mărită doar la benzină.
Totuși, CE condiționează această amânare cu găsirea unei alte surse de finanțare, și anume o nouă taxă, susțin surse citate de B1.
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a discutat, la Bruxelles, cu oficialii Comisiei Europene și cu Fondul Monetar Internațional, cerând din partea Guvernului român o amânare pentru acciza la motorină.
Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii, a anunţat, săptămâna trecută, premierul Ponta.
Această acciză a fost și motivul pentru care președintele Traian Băsescu a anunțat că nu va semna bugetul pe 2014. După ce Ponta a venit cu a doua variantă de lucru, șeful statului a declarat că nu-l mulțumește menținerea acestei taxe, fie că vorbim doar de o categorie de carburant, însă a apreciat faptul că există disponibilitate de dialog și șansa de a ajunge la un compromis care să fie favorabil românilor.
Sursa foto: lideruldeopinie.ro