Tun imobiliar demascat în instanţă la Casa Corpului Didactic

Tun imobiliar demascat în instanţă la Casa Corpului Didactic

         Printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, terenul pe care e construită instituţia a fost radiat din proprietatea Asociaţiei de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI) * Instanţa precizează că intabularea în proprietatea asociaţiei s-a făcut „în mod nelegal, fără a exista documente justificative în acest sens”
         Una dintre cele mai ingenioase soluţii prin care poţi să dai un tun imobiliar este reînfiinţarea unei asociaţii care a existat şi a deţinut proprietăţi în trecut, iar, apoi, adjudecarea lor. Aşa s-a întâmplat cu terenul de sub Casa Corpului Didactic, care a ajuns să fie intabulat în 2008 în proprietatea Asociaţiei de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI). Preşedintele acestei asociaţii, profesorul pensionar de limba rusă Ovidiu Rădoi, a depus la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) o solicitare de intabulare a terenului, la dosar adăugând o copie după actul de donaţie nr. 515/17.02.1937, autentificat de Tribunalul Judeţului Covurlui şi o declaraţie pe proprie răspundere în care susţinea că AIUPPI este continuatoarea fostei Bănci Populare a Cadrelor Didactice, desfiinţată imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, ca urmare a instalării regimului comunist. Prin această inginerie cadastrală pusă la cale pe vremea în care la OCPI era director Nicolae Reti, Ovidiu Rădoi reuşeşte să înscrie în cartea funciară proprietatea asupra terenului, dar nu şi asupra clădirii, în documentul respectiv precizându-se că AIUPPI nu a putut demonstra că are un act de proprietate.
         Se pare că preşedintele AIUPPI a reuşit în mod similar să pună mâna şi pe o parte din imobilul din strada Domnească nr. 83, unde a funcţionat fostul Cămin al Învăţătorilor, dar aceasta e o altă poveste.
         Puţină istorie
         Actualul imobil de pe strada Gării nr. 35 este locuit din 1990 de patru instituţii: Casa Corpului Didactic (CCD), Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP), CAR – SIP şi AIUPPI. Dar clădirea a fost construită în perioada 1937-1937 de către Asociaţia Generală a          Învăţătorilor din România (AGIRo), care primise, aşa cum am mai spus, 1.368 de metri pătraţi donaţie din partea Primăriei, cu obligaţia de a construi în trei ani Casa Învăţătorului. Cu fonduri adunate din donaţii colective, cu dobânzile cadrelor didactice care aveau depuşi bani la Banca Populară a Cadrelor Didactice, dar şi cu împrumuturi de la această bancă, imobilul este dat în folosinţă la timp. Deşi există o convenţie între Banca Populară şi AGIRo, încheiată în martie 1937, prin care cele două instituţii se angajează să „construiască în indiviziune” Casa Învăţătorilor, nu se ştie cât a pus fiecare dintre cele două părţi la bătaie pentru construirea clădirii. Cert este că, deşi s-au făcut căutări la Arhive, nu există niciun act de proprietate asupra clădirii care să demonstreze negru pe alb cui îi aparţine şi în ce proporţie.
         Terenul nu mai este proprietatea AIUPPI
         După ce AIUPPI a intabulat terenul, SIP şi CCD deschid acţiune în instanţă pentru radierea lui din proprietatea asociaţiei. CCD este însă scoasă din joc, deoarece instanţa a decis că nu are calitate procesuală. Pe baricade rămâne doar SIP, care obţine în 2011 o hotărâre favorabilă, devenită definitivă şi irevocabilă în vara acestui an. În decizia judecătorească se precizează: „intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate a AIUPPI s-a făcut în mod nelegal, fără a exista documente justificative în acest sens. Asociaţia este succesoarea în drepturi a CAR – Învăţământ, dar nu poate face dovada că este continuatoarea în drepturi a Băncii Populare a Cadrelor Didactice. Chiar dacă ar fi făcut această dovadă, instanţa consideră că tot nu se putea trece la recunoaşterea dreptului de proprietate, deoarece banca nu era beneficiara donaţiei terenului din strada Gării. În acest sens, instanţa dispune radierea terenului din proprietatea AIUPPI, drept ce nu s-a dovedit a fi transmis niciodată asupra asociaţiei”.
         Judecăţi mai vechi şi mai noi
         În hotărârea instanţei se mai precizează că „faptul că AIUPPI nu este continuatoarea în drepturi a Băncii Corpului Didactic s-a reţinut cu titlu de putere de lucru judecat şi în sentinţa civilă 13763/30.12.1992, unde se reţine că AIUPPI nu este succesoarea celor două semnatare a convenţiei din 7 martie 1937, adică a Băncii corpului Didactic şi a AGIRo”. Este dovada că Ovidiu Rădoi a încercat în mai multe rânduri să pună mâna pe clădirea CCD, dar n-a reuşit, din lipsa documentelor justificative. Deşi SIP a cerut în acelaşi proces şi intabularea în favoarea sa, nu a obţinut acest drept, cauza disjungându-se pentru un nou dosar, unde instituţia trebuia să mai depună unele probe. Între timp, SIP s-a hotărât să se adreseze direct la OCPI, deoarece, spun reprezentanţii sindicatului, au găsit în arhivă o decizie judecătorească din 1973, prin care atât terenul cât şi clădirea de pe Gării nr. 35 devin proprietatea Comitetului Sindicatului Învăţământ.
         Cauză rămasă în pronunţare
         Vicepreşedinta SIP, Ileana Antoniu, susţine că în cererea către OCPI, SIP se bazează pe sentinţa 2472 din 4 iunie 1973. „În anul respectiv, Comitetul Sindicatului Învăţământului depune o acţiune de constatare în instanţă asupra dreptului de proprietate pe clădire şi terenul aferent. Sunt chemaţi ca martori atunci foştii învăţători Iordache Stoica şi Hristache Bourceanu, nimeni alţii decât preşedinţii fostei AGIRo şi fostei Bănci a Cadrelor Didactice, care au povestit că, după terminarea războiului, asociaţiile profesionale s-au transformat în sindicate comuniste.
         În 1990, Sindicatul salariaţilor din învăţământ de pe vremea comuniştilor s-a transformat în Sindicatul Liber al Învăţământului din judeţul Galaţi şi, în conformitate cu metodologia de atunci, a transferat bunurile şi fondurile de la vechiul la noul sindicat. Deci avem motive să cerem intabularea terenului şi clădirii, ceea ce am şi făcut, mai ales că există şi hotărârea judecătorească din 1973”, spune Ileana Antoniu. Pe 1 octombrie, cei de la OCPI le-au solicitat celor de la SIP alte acte suplimentare faţă de cele depuse la dosar, iar cauza a rămas în pronunţare.
         Planul de rezervă al lui Ovidiu Rădoi
         În anul 2008, se înfiinţează la Galaţi o nouă AGIRo sub conducerea învăţătorului Lupu Neciu Stan, care este afiliată la organizaţia naţională cu acelaşi nume şi care se declară prin statut continuatoare a vechii AGIRo, şi care are printre alte activităţi recuperarea fostelor proprietăţi.
         Abia în 2010, noua AGIRo Galaţi capătă personalitate juridică, iar printre membrii fondatori, învăţători cu vechime şi cu prestanţă, se numără şi Ovidiu Rădoi – care măcar este cadru didactic, dar şi angajata sa de la AIUPPI, contabila-sef, Magda Boran.
         În august anul acesta, AGIRo Galaţi depune la OCPI cerere de radiere a terenului din proprietatea AIUPPI şi trecerea lui în cea a AGIRo Galaţi.
         OCPI a respins cererea, deoarece, se arată în Încheierea de respingere nr. 48593, „din actele anexate cererii, nu rezultă faptul că Asociaţia Învăţătorilor din Galaţi a avut sau are un drept referitor la imobilul solicitat”.
         „În spatele acestei solicitări de intabulare sunt tot încercările lui Ovidiu Rădoi de a pune mâna pe clădire şi pe teren, deşi două instanţe s-au pronunţat deja în defavoarea sa. Altfel nu se explică de ce, în dosarul depus la OCPI, AGIRo a depus sentinţa de radiere a terenului din proprietatea AIUPPI, sentinţă pe care doar noi şi domnul Rădoi o avem, ca părţi implicate în proces”, concluzionează Ileana Antoniu.


Sursa foto: https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIlMjAxMi8wOS8zMC8xOV8xOV8xN18xMDNfY2NkMS5KUEcGOgZFVA/ccd1.JPG