Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a transmis, marți, că cei peste 300 de studenți care învață în instituție și iau bursă socială au primit tablete noi printr-un proiect cu fonduri europene implementat de unitatea de învățământ, potrivit Agerpres.
„Deschidere, conectare, inovare. Dorința de a oferi șanse mai mari de integrare și utilitate într-un viitor care, fie că ne place, fie că nu, va avea o foarte mare componentă digitală. Sunt principalele obiective pe care le-am avut în vedere anul trecut, când am semnat contractul de finanțare pentru proiectul `Achiziționarea de echipamente IT pentru studenții cu burse sociale în vederea desfășurării activităților didactice în contextul pandemiei SARS-CoV-2/ 146739`, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. M-am bucurat să particip astăzi (n.r. marți) la momentul mult așteptat din cadrul proiectului: peste 300 de studenți cu burse sociale au primit din partea UAB tablete noi” a scris rectorul Daniel Breaz pe rețeaua de socializare.
Proiectul are scopul de a ajuta studenții să aibă acces la informație într-un mod creativ cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație, precum și îmbunătățirea și optimizarea activităților didactice, a mai precizat rectorul Breaz.
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: https://www.albaiuliainfo.ro/examenele-de-licenta-si-disertatie-de-la-universitatea-1-decembrie-1918-din-alba-iulia-in-prima-jumatate-a-lunii-iulie-41391.html