După primirea raportului referitor la neparticiparea elevilor la examenele naționale, Ministerul Educației cere Inspectoratelor școlare să implementeze o serie de măsuri în unitățile de învățământ. Printre acestea se află organizarea și desfășurarea de programe adaptate și intensive de educație remedială, monitorizarea prezenței elevilor la ore și luarea unor măsuri de prevenire și diminuare a absenteismului, scrie Agerpres.
„Este pentru prima dată când avem studii de cercetare privind cauzele neparticipării la examenele naționale, un fenomen complex, influențat de o diversitate de factori. Mulțumesc Unității de Cercetare în Educație pentru realizarea acestui instrument esențial în proiectarea intervențiilor adecvate de politică publică: acestea trebuie să fie fundamentate de dovezi și pe recomandările cercetărilor în domeniu” a transmis Ligia Deca, ministrul Educației, potrivit sursei citate.
Mai pe larg, măsurile care se solicită a fi implementate prevăd:
Învățarea remedială să fie făcută săptămânal și să includă elevii din ani terminali care în anul școlar precedent au avut media mai mică de 7;
Prevenirea și diminuarea absenteismului prin realizarea unui sistem de monitorizare a prezenței și informarea părinților, dar și a serviciilor de asistență socială în cazul absenteismului ridicat;
Inspectoratele școlare să susțină unitățile de învățământ în vederea implementării de proiecte cu finanțare tip PNRAS sau ROSE care să prevină abandonul școlar și să îmbunătățească rezultatele la examene.
Te-ar putea interesa: Houthi amenință SUA și Marea Britanie, după atacurile de joi: Cea mai mare prostie a lor!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://stirileprotv.ro/stiri/social/elevii-care-chiulesc-se-pot-trezi-cu-politia-acasa-amenzile-pe-care-le-risca-parintii.html