Primarul din Buhusi este cercetat pentru ca la firma sa oamenii lucrau la negru
Procurorii sunt cei care trebuie sa lamureasca situatia. Inspectorii ITM spun pe de o parte ca muncitorii au recunoscut ca lucrau pe santier la firma primarului, primarul Ionel Turcea spune insa ca s-a facut o confuzie. Firma la care este asociat majoritar Ionel Turcea, primarul orasului Buhusi , a fost verificata luna trecuta de ITM Bacau. Pe santierul unui complex turistic de langa Buhusi au fost gasiti 6 muncitori care au declarat ca munceau la firma primarului.
Legea spune ca daca la o firma se gasesc mai multe de 5 muncitori la negru se face propunere de cercetare penala.
“Erau 4 oameni, 4 femei, care erau pe hol si au venit la un interviu pentru angajare. Eu nu mai am constructii, am deschis un restaurant si un club si nu stiu cate femei pot lucra intr-o echipa de constructii. Eu am inceput activitatea comerciala si atat.” a declarat Ionel Turcea