Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
CONSILIERI JUDETENI
Adaugat: 23 Iunie 2013    Actualizat: 22 August 2013

Bîgiu, pe ţeava D.N.A.

 

         Alături de el, fostul preşedinte al P.N.L. Buzău, Emanoil Neagu Călin BOSTAN Florin ZAFIU

         Chiar dacă, pentru mulţi, povestea femeii de serviciu care nu putea fi angajată la o instituţie publică fără a avea, în buzunar, măcar o recomandare (dacă nu chiar un carnet de membru) de la partidul aflat la putere, părea un banc prost, iată că, la Buzău, acest aspect este confirmat în întreaga sa splendoare. O demonstrează, fără drept de apel, rechizitoriul încheiat de procurorii anticorupţie în speţa fraudării concursului de angajare de personal, din rândul civililor, în cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, desfăşurat în anul 2006, speţă în care, până în momentul de faţă, au şi fost trimişi în judecată patru ofiţeri.

         „Viaţa Buzăului” a publicat, pe larg, în urmă cu trei săptămâni, fragmente semnificative dintr-o scrisoare deschisă, trimisă de angajaţi ai I.S.U. Buzău către mai multe instituţii ale statului, scrisoare care a stat la baza anchetei care a condus la trimiterea în judecată a celor patru ofiţeri implicaţi în trucarea rezultatelor concursului respectiv. Tot atunci, arătam că acesta este doar vârful aisbergului dintr-o afacere urât mirositoare, în care au fost implicate mult mai multe persoane, atât militare – de la I.S.U. şi de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă -, cât şi civile.

         Cine sunt persoanele civile, ambele situate în zona politicului, ne arată acelaşi rechizitoriu, a cărui formă finală, încheiată, cu siguranţă în mod deloc întâmplător, pe 29 decembrie 2009, a intrat recent în posesia noastră. Este vorba despre fostul prefect al judeţului Buzău din perioada respectivă, în prezent senator al Partidului Naţional Liberal, Marian Cristinel Bîgiu, şi de fostul preşedinte al organizaţiei judeţene P.N.L., fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu. Conform acestui rechizitoriu, cei doi au, în respectivul dosar întocmit de procurorii anticorupţie, calitatea de făptuitori ai infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută de art.6, ind.1, alin.1, din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 257 Cod Penal. Această cauză a fost, la propunerea anchetatorilor, disjunsă din dosarul principal, urmând ca cei doi să compară, în faţa procurorilor anticorupţie, în calitate de învinuiţi, într-un dosar separat.

         Cum se fură un concurs

         În anul 2006, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” Buzău a primit mai multe posturi de subofiţeri care urmau a fi ocupate prin examen. Candidaţii au fost examinaţi, din punct de vedere psihologic, de un specialist din cadrul Centrului de psihosociologie Bucureşti, însă evaluarea a avut loc la Buzău, iar candidaţii respinşi, care au formulat contestaţii, au fost reexaminaţi la Comisia centrală de testare psihologică din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti. Nerespectând dispoziţiile în vigoare, conform rechizitoriului, au existat cadre care s-au implicat personal în reexaminarea unor candidaţi. De asemenea, mai apar unele nereguli cu privire la obţinerea avizului psihologic şi în cazul altora. Candidaţii admişi la testarea psihologică au participat ulterior la etapa următoare privind evaluarea la educaţie fizică.

         Este de menţionat faptul că, în prima zi de concurs la proba sportivă flexiuni abdominale s-a creat un incident cu un candidat care nu a efectuat numărul de flexiuni abdominale necesar obţinerii notei 5, motiv pentru care în documentele întocmite de subcomisie, acest candidat era respins la probele sportive. Doi ofiţeri, cunoscând incidentul, au cerut lt. col. Bologeanu Florin să le prezinte documentele pentru a verifica corectitudinea transcrierii în borderourile centralizatoare şi, constatând că cel puţin la proba respectivă era o neconcordanţă, în sensul că respectivul candidat era consemnat ca admis, au refuzat să le semneze. Din verificările procurorilor militari a rezultat că acel candidat era în grad de rudenie – rudă de gradul I cu un membru în comisia de contestaţii – şi rudă de gradul II – nepot după mamă – cu alt membru în subcomisia de sport. Revenind la momentul refuzului de a semna borderourile centralizatoare de către cei doi preşedinţi ai subcomisiilor de concurs, ancheta a mai stabilit faptul că lt. col. Bologeanu Florin, în mod nejustificat, a convocat în biroul său o şedinţă având ca obiect tocmai situaţia candidatului. Cert este faptul că respectivul participant la concurs a fost declarat admis la proba sportivă, acesta participând în continuare la proba teste grilă şi în final fiind admis.

         De râsul curcilor: lucrări înroşite cu pixul corectorului, notate cu 10

         Etapa a doua de concurs, respectiv examinarea candidaţilor la testele grilă, a fost organizată la sediul Liceului „Neagoe Basarab” din Buzău. În linii mari, etapele acestei verificări scrise a candidaţilor s-au desfăşurat cu respectarea metodologiei. Verificările procurorilor în ceea ce priveşte modalitatea în care s-a desfăşurat această activitate, au scos totuşi şi aici la iveală o serie de probleme, respectiv membrii comisiei de corectare au fost aşezaţi la aceeaşi masă de lucru, când în mod corect aceştia ar fi trebuit să aibă locaţii autonome, separate, independente. Este de precizat faptul că, în cursul urmăririi penale, prim-corectorul Cosma Ştefan a arătat că, pe foile de răspuns corectate, la răspunsurile incorecte a aplicat cu pixul de culoare roşie o încercuire. Totuşi a declarat anchetatorilor că nu are o explicaţie plauzibilă şi, cu atât mai puţin o justificare, la situaţiile în care la aceste foi de răspuns care au fost corectate, deşi existau răspunsuri încercuite cu pix de culoare roşie, deci greşite, a aplicat totuşi nota zece. În consecinţă, un mod grosolan şi pe de altă parte de neimaginat de a truca o serie de lucrări.

         În privinţa neregulilor constatate cu privire la modul în care au fost notaţi, la probele sportive, candidaţii din luna august 2006, rechizitoriul aminteşte la proba viteză, de trei candidaţi care au fost depunctaţi, în sensul că la timpul obţinut li s-a acordat o notă mai mică decât cea cuvenită, iar alţi patru candidaţi au fost apreciaţi cu punctaj mai mare decât nota reală. Comisia IGSU a stabilit, datorită neaplicării regulamentare a baremului de notare pentru proba „deplasare în subsol neiluminat”, acordarea unor note nereale pentru un număr total de 99 de candidaţi.

         Sesisunea de concurs pentru ocuparea posturilor de subofiţeri din sursă externă  rămase neocupate a avut loc la I.S.U. Buzău în perioada 18-22 septembrie 2006. Şi aici, ca şi în prima sesiune, neregulile au fost asemănătoare. În plus, întrucât la această sesiune de concurs au participat mai mulţi candidaţi decât posturi scoase la concurs, au fost cazuri în care candidaţii au avut medii finale egale, situaţie care a condus la aplicarea unor criterii de departajare. Ofiţerii Bologeanu Florin, Huiu Florentin şi Zaplaic Gheorghe au contactat telefonic un cadru al I.G.S.U. pentru a îi cere un punct de vedere, vizavi de criteriile de departajare, în final solicitându-i suplimentarea numărului de locuri la subunitatea Mărunţiş pentru rezolvarea situaţiei. Răspunsul a fost negativ, mai mult decât atât reprezentanţii I.G.S.U. au dispus ca aceştia să rezolve situaţia în concordanţă cu metodologia existentă. A fost întocmită o adresă prin care se solicita precizarea criteriilor de departajare, adresă, însă, care nu a fost expediată, sub nicio formă. Contrar normelor metodologice, a fost întrunită o comisie care a luat decizia folosirii criteriilor de departajare la probele sportive, luând în considerare satisfacerea stagiului militar şi prioritatea vârstei mai mici a candidaţilor. Discuţiile vizavi de acest subiect au avut loc în biroul împuternicitului la comanda inspectoratului, actualul comandant cu acte în regulă, lt. col. Nicolae Dănuţ, cu participarea acestuia.

         La raport, la Casa Albă

         A venit momentul să lăsăm rechizitoriul să vorbească: “La scurt timp după această primă afişare (a rezultatelor concursului, n.r.), mama unor candidaţi (fraţi), a semnalat faptul că lista afişată nu cuprinde şi numele celor 2, nici la , nici la . Învinuitul lt. col. Bologeanu Florin, preluând observaţia aceasta, a dispus ca învinuitul col. Zaplaic Gheorghe şi subalternul lui să reverifice şi să refacă listele afişate. În urma acestor reverificări, a rezultat că un număr de 5 candidaţi fuseseră omişi din tabel. După prima afişare, lt. col. Nicolae Dănuţ declară faptul că a fost apelat telefonic de prefectul judeţului, Bîgiu Marian Cristinel, la acea vreme, şi convocat de îndată la sediul acestei instituţii. Din relatările acestui ofiţer mai rezultă faptul că odată ajuns la sediul instituţiei, în biroul prefecturii se aflau mai multe persoane, printre care şi numitul Neagu Emanoil şi că domnul prefect i-a solicitat, pe un ton imperativ, să dea explicaţii şi să se rezolve situaţia unui număr de 6 candidaţi ce fuseseră respinşi la sesiunea de concurs din septembrie 2006. Comandantul I.S.U. Buzău şi-a notat numele acestor candidaţi în agenda personală de lucru şi, întrucât din spusele prefectului numele acestor candidaţi fuseseră transmise personal col. Ciobotariu Viorel – şeful Serviciului Inspecţie şi Preveniri, l-a apelat pe telefonul mobil şi au stabilit o întâlnire la domiciliul col. Ciobotariu. La întâlnirea respectivă, confirmată de cei doi, în declaraţii, lt. col. Nicolae Dănuţ a realizat faptul că, în adevăr, dl. prefect Bîgiu i-a transmis lista cu anumiţi candidaţi şi că dl. col. Ciobotariu Viorel ar fi trebuit să ia legătura cu preşedintele comisiei de concurs, respectiv lt. col. Bologeanu Florin”.

         În acest moment, orice comentariu ar părea de prisos, descrierea “găinăriei” celor doi politicieni fiind evidentă. Am pus între ghilimele cuvântul găinărie pentru că, la o analiză mai atentă, amestecul politicului în acest concurs este cât se poate de grav. La intervenţia lor, au ajuns cadre militare cel puţin şase indivizi respinşi la concurs, care, în momentul de faţă, au dreptul de a purta armă. Şi, până la a mai apărea un nou dezaxat, precum subofiţerul I.S.U. botoşănean care a împuşcat comandantul gărzii şi a fugit cu un întreg arsenal, nu este decât un singur pas.

 

Sursa foto: pnl.ro

BUZAU
Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Poșta Română: Program special între 1-6 mai. Detalii despre livrarea pensiilor
Cu ocazia minivacanței de 1 Mai și de Paște, Poșta Română va ave...
 
Studiu: Românii stau 9 zile din lună pe telefon. Medic: Apar probleme de sănătate fizică și psihică
Medicii avertizează că prea mult timp petrecut pe telefon poate cauz...
 
Ciucă: Alegerile locale nu sunt despre doctrina de partid, sunt despre oameni
Președintele PNL a transmis liberalilor că trebuie să iasă să vor...
 
„Terapia durerii” a fost inclusă în drepturile pacienților
Un proiect de lege inițiat de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a fost ...
 
Se cere un plan urgent pentru limitarea accidentelor rutiere: În România mor 4-5 persoane zilnic!
România are peste 300 de morți la 10 miliarde de kilometri parcurși...
 
Elevii, scrisoare deschisă pentru candidații alegerilor locale: Să se angajeze să prioritizeze educația!
Consiliul Național al Elevilor a transmis o scrisoare deschisă candi...
 
Târg de Florii cu produse montane românești, în curtea Ministerului Agriculturii
Începând de astăzi și până pe 27 aprilie, în curtea Ministerulu...
 
Românii din străinătate vor putea cumpăra titluri de stat
Ministerul Finanțelor va pune la dispoziția românilor din străină...
 
 
 
 
ACTUALITATE
 
Geoană: Rusia nu va rata „o oportunitate să influențeze” alegerile din țara noastră

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
ACTUALITATE
 
Sfaturile unui Părinte în pragul Paștelui: Nu vă umpleți doar cu pregătiri de mâncăruri

» 03 Mai 2024 | Comentarii 0
 
BEAUTY
 
Pe ce să te axezi când realizezi machiajul de Paște ca să îți pui în evidență calitățile

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Plimbări cu barca, gratuite, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL GALATI
 
Restricții în trafic, în Noaptea de Înviere, la Galați

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL MARAMURES
 
Primăria Cavnic oferă gratuit un teren tinerilor care vor să își deschidă un service auto

» 03 Mai 2024 | Comentarii 0