Președintele Colegiului Medicilor din municipiul București, Cătălina Poiană, a atras atenția cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Obezității, atunci când a fost lansată și campania „Controlează Obezitatea”, că aceasta este o problemă de sănătate publică în țara noastră.
„Campania reprezintă o inițiativă strategică prin care noi, ca reprezentanți ai comunității medicale, ne propunem să realizăm acțiuni extinse de informare, conștientizare și educație medicală. Scopul nostru este de a evidenția faptul că obezitatea este o problemă de sănătate publică, ce necesită intervenții imediate și coordonate. Prin această campanie ne propunem să realizăm o informare și conștientizare amplă în rândul publicului larg cu privire la problemele legate de obezitate și consecințele acesteia asupra sănătății. În același timp, ne dorim să aducem mai aproape de comunitatea medicală informații relevante și actuale despre obezitate și importanța unei abordări multidisciplinare în gestionarea acestei afecțiuni” a transmis Poiană, potrivit Agerpres.
În acest an, în opt orașe ale țării se vor desfășura acțiuni de informare, conștientizare și educație medicală, în cadrul campaniei „Controlează obezitatea”. Campania se desfășoară sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Organizatorii au transmis, într-un comunicat remis Agerpres, că acțiunile din cadrul campaniei se vor adresa atât oamenilor, autorităților și mass-media, cât și profesioniștilor din domeniul medical care implică persoanele cu obezitate.
„Obezitatea nu este doar o chestiune de aspect fizic sau de control al greutății, obezitatea reprezintă o afecțiune medicală ce poate avea multiple repercursiuni asupra sănătății. Obezitatea poate fi asociată cu o serie de afecțiuni, cum ar fi bolile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral, diabetul zaharat, afecțiuni articulare sau anumite tipuri de cancer. De asemenea, obezitatea are un impact semnificativ asupra calității vieții putând provoca stigmatizare socială, scăderea încrederii în sine și probleme de ordin psihologic” au transmis organizatorii.
Te-ar putea interesa: Coreea de Nord amenință SUA: Vor plăti un preț mare pentru exercițiile lor militare frenetice
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto:https://www.csid.ro/boli-afectiuni/obezitatea-de-aport-cauze-consecin%C5%A3e-asupra-s%C4%83n%C4%83t%C4%83%C5%A3ii-%C5%9Fi-metode-de-preven%C5%A3ie-18697853