Marți, Coreea de Nord a amenințat Statele Unite ale Americii și Coreea de Sud pe fondul exercițiilor militare comune pe care cele două țări le efectuează în această săptămână. Phenianul a catalogat mișcările militare drept „frenetice” și a precizat că SUA va plăti un preț mare pentru acestea.
Un purtător de cuvânt al armatei nord-coreene a declarat, pentru agenția de presă de stat KCNA, că Phenianul „denunță cu fermitate exercițiile militare imprudente ale Statelor Unite și Republicii Coreea” și „le avertizează sever să înceteze orice alte acțiuni care cauzează noi provocări și instabilitate”.
Oficialul nord-coreean a precizat că cele două state „vor trebui să plătească un preț ridicat pentru alegerea lor greșită”.
Exercițiile militare începute luni de către Seul și Washington, eveniment anual de altfel, a adunat în acest an de două ori mai mulți militari decât în 2023.
Te-ar putea interesa: Factura simplificată ar putea fi valabilă de miercuri: „Am avut ultimele teste”
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://america.aljazeera.com/opinions/2016/1/kim-jong-un-plays-to-his-base.html