Chiar dacă a mai fost cercetat disciplinar în trecut de trei ori, polițistul din Olt care a lovit o femeie în vârstă de 49 de ani, cauzează probleme din ce în ce mai mari. În afară de cercetarea disciplinară, agentului din orașul Potcoava i-a fost suspentat permisul de port armă în 2013 și i-a fost micșorat salariul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Cristian Grigorescu, polițistul de 34 de ani care a bătut o femeie pe care o chemase să discute despre vopsirea unei camere, a fost cercetat disciplinar prima dată în 2013. Tot atunci i s-a ridicat și permisul de port armă și a fost sancționat cu mustrare scrisă pentru că a lipsit nemotivat de la serviciu. Lipsa nemotivată de la locul de muncă s-a repetat și în 2014, atunci agentului fiindu-i redus salariul. A treia oară, polițistul din Potcoava a fost cercetat disciplinar în vara acestui pe motiv că a consumat băuturi alcoolice la serviciu.
După cazul femeii agresate, agentul este cercetat pentru a patra oară și, mai mult decât atât, conform purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, acesta a fost introdus într-un program de monitorizare psihologică.
Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://evenimentdeolt.ro/2019/10/27/politist-din-potcoava-cercetat-de-superiori-dupa-ce-a-batut-o-femeie-din-localitate/