Omar Hayssam, audiat din nou la DNA
Procurorii vor decide astăzi dacă Omar Hayssam va fi dus pentru, a doua oară, la DNA. Prima oară, vineri, când a ajuns la DNA afaceristul sirian a refuzat să dea declarații, în schimb, a cerut timp ca să își poată angaja un avocat, refuzându-l pe cel oferit din oficiu.
Omar Hayssam a fost adus vineri, la DNA, pentru a fi audiat pentru evaziune fiscală, de o dubă de mascați, regimul special pentru condamnații periculoși. Pe lângă cei 20 de ani de închisoare, infractorul mai are la activ și alte dosare, însumând 41 de ani de închisoare.
Omar Hayssam are parte de un regim special, este deținut la Penitenciarul Rahova, în condiții de securitate sporită. Deocamdată, infractorul va rămâne în carantină, potrivit legii, și va fi supus unor investigații medicale. La finele celor 21 de zile, va fi mutat într-un penitenciar de maximă securitate, probabil la Giurgiu. Soția sa a depus de cerere de vizită, însă nici până acum nu l-a vizitat pe terorist.
Rămâne de văzut dacă procurorii îl vor audia din nou pe Omar Hayssam.
Autor: Ana-Maria Gheorghe