Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, a fost dus, marţi seară, sub escortă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Președintele CJ a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă. Potrivit surselor medicale de la Unitatea Primiri Urgențe, Cosma era conștient, dar acuza dureri în piept. Acesta a fost văzut de un cardiolog.
Cosma va rămâne la Spitalul Județean pentru a fi monitorizat.
Mâine, președintele CJ ar trebui prezentat de procurorii DNA la Înalta curte de Casaţie şi Justiţie cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Sursa foto: antena3.ro