Cum e sacul, asa si petecul: senatorul Teodorovici ameninta presa neaservita
Parlamentarii buzoieni alesi la scrutinul din 9 decembrie si-au ridicat, vineri, de la Biroul Electoral de Circumscriptie Judetean, certificatele care le atesta calitatea de deputat sau senator, obtinuta in urma centralizarii datelor inregistrate la alegerile desfasurate duminica trecuta, in cadrul unei ceremonii incheiate cu o poza de grup si cu ciocnirea unei cupe cu sampanie.
La festivitate au participat 11 din cei 13 parlamentari, absenti fiind deputatii Cezar Preda - aflat la Bucuresti, la sedinta Colegiului Director al Partidului Democrat Liberal - si Marian Ghiveciu, care si-a anuntat colegii de partid ca nu se afla in tara. Pe langa cei 11 alesi au fost prezenti si prefectul judetului Buzau, Gabriel Balta, presedintele Consiliului Judetean, Cristinel Bigiu, primarul municipiului Buzau, Constantin Boscodeala, precum si membrii Biroului Electoral de Circumscriptie Judeteana, alaturi de membri de partid din formatiunile politice buzoiene reprezentate in Parlament. Dupa inmanarea certificatelor de parlamentar, prefectul judetului, presedintele Consiliului Judetean si primarul municipiului Buzau i-au felicitat pe toti parlamentarii alesi pe 9 decembrie si le-au cerut sa faca tot ce pot pentru cei care le-au acordat increderea.
Intreaga festivitate a fost, insa, umbrita de iesirea nervoasa a senatorului Uniunii Social Liberale Eugen Orlando Teodorovici, enervat, probabil, de lipsa consensului din presa locala, care, in opinia sa, ar trebui deja sa-i mangaie pe crestet si sa le ridice statui celor zece parlamentari mincinosi ai USL. El a fost solicitat de reprezentantii presei audio-video sa ofere o declaratie la sfarsitul festivitatii de inmanare a certificatelor de parlamentar: "Domnul Teodorovici, va rugam, daca sunteti amabil...". "Sunt amabil cu cine, intr-adevar, cu cine... Numai ca sunt anumiti colegi (ai vostri, n.r.) care, din pacate... Discutam, o sa vedem dupa aceea, o sa fie o alta abordare, si de cooperare, o sa vedeti", a spus Teodorovici.
De altfel, atitudinea senatorului social-democrat Eugen Orlando Teodorovici, consilier al premierului Victor Ponta, nu este de mirare, atat timp cat seful sau de partid si pe linie guvernamentala declara, in seara zilei de 9 decembrie, imediat dupa aflarea primelor estimari care indicau o victorie neta a aliantei socialiste, ca, de acum incolo, "cine ridica sabia, de sabie va pieri".