Mario Vargas Llosa, câștigător al premiului Nobel, a declarat că guvernele din întreaga lume se folosesc de pandemie pentru a limita libertățile oamenilor, un proces nefast ce se datorează fenomenului mondial al scăderii nivelului politicienilor, potrivit EVZ.
„Multe guverne s-au folosit de pandemie pentru a limita libertatea și asta e inacceptabil, pentru că acest proces e ireversibil” a spus scriitoriul la un festival din Taormina. Llosa, în vârstă de 84 de ani, a mai spus că „libertatea presei nu ar trebui limitată” și a precizat că „e important să acceptăm restricții pe care medicii le stabilesc, dar eu cred că acest lucru poate fi periculos pentru viitorul democrației și al libertăților”.
Câștigătorul premiului Nobel a criticat dur politicienii afirmând că nivelul lor „a scăzut peste tot în lume. Este un fenomen mondial. De la prima putere până la lumea a treia. Cei mai buni, cei mai deștepți, cei mai educați nu mai vor să aibă nimic de-a face cu politica. Aproape că îi dezgustă, sună ca o activitate coruptă și murdară, una căreia nu merită să îți dedici viața. Deci cei deștepți devin funcționari și lasă politica celor mediocri, celor care nu sunt foarte deștepți. Și asta înseamnă că politica devine tot mai săracă”.
Cu câteva luni în urmă, Llosa a făcut o declarație care a stârnit un val de critici din partea autorităților chineze: „Nimeni nu pare să remarce faptul să nimic din toate asta nu s-ar fi întâmplat dacă China ar fi fost o țară liberă și democratică și nu o dictatură”.
Citește și: Firmele afectate de pandemie își pot eșalona plata taxelor pe 12 luni, fără garanție!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: ://www.theparisreview.org/interviews/2280/the-art-of-fiction-no-120-mario-vargas-llosa