Eugen Tomac: Crin Antonescu, una dintre cele mai mari catastrofe pe scena politică
Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a declarat, sâmbătă, că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, este "una dintre cele mai mari catastrofe pe scena politică”.
"L-am văzut pe un personaj absolut sinistru din toate punctele de vedere, pentru că este una dintre cele mai mari catastrofe pe scena politică, pe numele său Crin Antonescu, candidatul la alegerile prezidenţiale din partea uniunii socialiste, numite USL, un om care s-a manifestat în mod deosebit în ultima perioadă prin ieşirile sale antieuropene, antidemocratice şi antiamericane. Într-un stat în care pilonii principali sunt axaţi pe identitatea noastră europeană ca stat membru al Uniunii Europene şi securitatea naţională este asigurată de NATO, tu, ca om politic, aduci injurii de neimaginat acum câţiva ani de zile la adresa partenerilor noştri strategici. Un asemenea comportament denotă lipsă de caracter, lipsă de viziune şi de responsabilitate politică”, a afirmat Eugen Tomac într-o conferinţă de presă.
Nu scapă nici premierul Victor Ponta de criticile lui Eugen Tomac.
“Premierul a venit anul trecut în faţa cetăţenilor români cu un program extrem de bine prezentat deşi conţine o groază de enormităţi pentru că au promis, spre exemplu, un milion de locuri noi de muncă. Prim-ministrul a devenit, de fapt, primul brutar al ţării pentru că în loc de un milion de locuri de muncă pe care le-a promis, ne oferă zilnic un milion de gogoşi cu zero TVA", a declarat Tomac.
Tomac a mai acuzat Guvernul că nu a reuşit să prezinte un program coerent de guvernare, afirmând că este un Guvern incompetent.
Autor: Ana-Maria Gheorghe