Cătălin Predoiu: O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din rândurile noastre
Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL a declarat, duminică, la Oradea, că PDL nu va mai accepta niciun candidat comun al dreptei la Preşedinţie decât dacă este din interiorul său.
“Avem o echipă puternică şi avem oameni valoroşi, avem un partid în care avem o comunicare între centru şi bază. Nu mai merge ca altădată, să fie o locomotivă şi 20 de vagoane, ci trebuie 20 de locomotive, şi sunt atâţia oameni de valoare la vârful PDL. (…)Mişcarea Populară nu este o mişcare, iar populară cu atât mai puţin. Ceea ce trebuie să facem noi este să întărim partidul, pentru că nu poate exista dreapta fără PDL. Acum o lună ne cereau desfiinţarea, acum ne cer o alianţă. Da, noi suntem cei care vor coagula dreapta, dar PDL va arăta linia. În ce priveşte desemnarea candidatului la Preşedinţie, PDL îl va da. O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din rândurile noastre, dar o să-l avem!” a declarat Cătălin Predoiu, la reuniunea Consiliului Judeţean de Coordonare al PDL Bihor.
Autor: Ana-Maria Gheorghe