Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
DEPUTATI
Adaugat: 06 Iulie 2013    Actualizat: 09 August 2013

Consiliul Judetean da inca o mega-afacere de milioane fratilor Ciocan

 

         Fara prea mare tam-tam, Consiliul Judetean Olt a facut cadou firmei fratilor Ciocan, T Dancor Romconstruct SRL, inca o mega-afacere.
         Este vorba de deszapezirea si intretinerea drumurilor judetene pe timp de iarna si nu doar in iarna in care intram, ci vreme de patru ani de-acum incolo. Licitatia s-a tinut in luna august 2011 si a fost jucata pe degete de presedintele comisiei de evaluare, nimeni altul decat Ioan Ciugulea, vicepresedintele autoritatii contractante. Vorbim de inginerii nu prea subtile, dar eficiente, de confuzii intentionate, de "erori" in documente etc.
         Din cele cinci loturi in care sunt impartite drumurile judetene, doua, adica partea leului, cad in sarcina T Dancor Romconstruct pentru care va primi un purcoi de bani. Utilajele pe care firma nu le are (dar pe care le va lua de la alta societate cu care se zice ca s-a asociat) vor lucra, iarna de iarna, pe drumurile judetene cuprinse intre Slatina si Draganesti - Olt (centru - est) si pe cele din zona Slatina - Caracal (sud 1). Pentru celelalte trei zone au semnat contracte tot clienti mai vechi ai mai-marilor judetului. Zona de nord (Verguleasa - Leleasca) a fost adjudecata de SC Oltdrum SA, zona centru - vest (Bals) de Bebe Trans Rom SRL, iar zona Sud 2 (Corabia) va aduce castig firmei Corpres, cu toate abonate de ani si ani la banii publici pusi la bataie cu generozitate de Consiliul Judetean Olt.
         Suma pentru care au licitat mai multe firme in august s-a ridicat la peste 9,5 milioane de lei (95 miliarde de lei vechi), din care aproape jumatate vor intra in conturile firmei fratilor Ciocan. Pentru prima iarna Consiliul Judetean a calculat sa deserte in buzunarele Ciocanilor peste 800.000 de lei, pentru iarna 2012 - 2013: peste 920.000 de lei, pentru iarna 2013 - 2014: circa un milion de lei, iar in ultimul sezon prevazut in acordul-cadru - peste 1,2 milioane de lei. Si asta nu este totul. Lucrarile de deszapezire a tuturor drumurilor de importanta judeteana au fost atribuite printr-un acord-cadru, sub umbrela caruia in fiecare an vor fi semnate intre parti contracte subsecvente. Si nici aici nu se opresc lucrurile. Sumele sunt prevazute pentru "o iarna medie", asa cum se arata in documentatia de atribuire. Dar ce te faci daca iarna o ia razna? Consiliul Judetean isi va desface mai larg punga si vor creste sumele prin contracte suplimentare. Sa exemplificam. In afara afacerii cu care a fost acum aranjata pe patru ani, T Dancor Romconstruct mai are in derulare cu          Consiliul Judetean un acord - cadru, pe perioada 2010 - 2013, pentru intretinerea drumurilor judetene in extrasezonul rece. Ei bine, anul trecut societatea a incasat, in afara sumei contractate pentru 2010 - 2011, un supliment de aproape 2,3 miliarde de lei vechi, si asta pentru niste amarate de plombe asfaltice.
         Manarie
         Sa vedem cum s-a manarit licitatia din august si, in acest demers, ne vom folosi de modul in care una dintre firmele participante a fost data la o parte, desi oferta ei a fost admisibila. Firma a ofertat pentru zona Slatina - Draganesti, cea de-a doua castigata finalmente de Dancor Romconstruct. Prin adresa 8378 din 28 august 2011, societatea comerciala cu pricina era anuntata de mai-marele comisiei de evaluare, Ioan Ciugulea, si de presedintele autoritatii contractante, Paul Stanescu, ca "in urma evaluarii ofertelor si aplicarii criteriului de atribuire la ofertele depuse in cadrul de atribuire a contractului de achizitie publica avand ca obiect intretinerea curenta pe timp de iarna a drumurilor judetene (si se enumera cele 39 de drumuri de importanta judeteana - n.r.), oferta dumneavoastra a fost admisibila, dar nu a fost declarata castigatoare. Oferta desemnata castigatoare a fost cea depusa de SC T Dancor Romconstruct SRL Bucuresti, corespunzatoare din punct de vedere al cerintelor documentatiei de atribuire si al carei pret este de 3.662,02 lei fara TVA si un punctaj total de 100 de puncte. Conform art. 6, *Criterii de atribuire*, din fisa de date, oferta castigatoare va fi oferta cu pretul cel mai scazut, fara TVA". Sa rumegam putin cele cuprinse in adresa pana aici. Se invoca un punctaj, in cazul de fata de 100 de puncte (se putea altfel?), care, dupa opinia noastra si dupa Ordonanta 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, nu prea are ce cauta in atribuirea unui contract de servicii pe baza pretului celui mai scazut, pentru ca astfel de punctaje sunt prevazute pentru atribuirile pe criteriul celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic. Deci, nu e totuna. Sa fim mai exacti. Potrivit art. 199, alin. (1) din Ordonanta 34/2006, "in cazul aplicarii criteriului oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, oferta stabilita ca fiind castigatoare este oferta care intruneste punctajul cel mai mare rezultat din aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm de calcul specific". Ar putea Ciugulea sa explice confuzia la care s-a dedat comisia de evaluare? Pentru ca, la art. 198, alin. (1) din acelasi act normativ se arata clar ca atribuirea se face ori pe criteriul celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic, ori pe cel al celui mai scazut pret. Mai departe.
         "Eroare" marca Stanescu-Ciugulea
         Sa mergem, in continuare, pe documente. In aceeasi adresa se mai arata ca "eventualele contestatii se pot depune pana la data de 23.09.2011". Asa ca administratorul firmei perdante depune contestatie la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) in 21.09.2011, cu doua zile inainte de termenul cuprins in adresa. Prea tarziu. Adresa oficiala semnata de tandemul Stanescu - Ciugulea, desi formulata in 28 august, a ajuns la destinatie tocmai in 14 septembrie, iar termenul prin care destinatarul era invitat sa depuna o eventuala contestatie era o data cu mult in afara termenului legal pentru un asemenea demers. Totul nu a fost decat o strategie de inducere in eroare pentru cel care trebuia indus in eroare.
         Prins cu oacua mica, autoritatea contractanta o da la-ntors in fata CNSC. In punctul de vedere oficial solicitat de CNSC, presedintele Consiliului Judetean Olt, Paul Stanescu, recunoaste sub semnatura ca in adresa 8378 din 28 august 2011 s-a strecurat "o eroare" in ceea ce priveste data pana la care se putea formula si depune contestatie. Si uite-asa se pierd licitatiile in Olt. Sa mai spunem si ca, in comunicarea catre administratorul firmei trimise la plimbare, cei doi semnatari au incalcat si prevederile art. 207, alin. (1), litera C, unde se spune ca autoritatea contractanta este obligata sa arate fiecarui ofertant care a prezentat o oferta acceptabila si conforma, prin urmare admisibila, dar care nu a fost declarata castigatoare, "caracteristicile si avantajele relative ale ofertei/ofertelor castigatoare in raport cu oferta sa, numele ofertantului caruia urmeaza sa i se atribuie contractul de achizitie publica sau, dupa caz, ale ofertantilor cu care urmeaza sa se incheie un acord - cadru".
         Concluzie
         Sa fie limpede: nimeni nu da ditamai afacerea unuia in timp ce el este judecat pentru evaziune fiscala decat daca are un interes major. Este cazul lui Cornel Ciocan, trimis anul trecut de procurorii DNA in judecata si condamnat luna trecuta la trei ani inchisoare cu suspendare pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala in forma continuata si pentru refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale si bunurile din patrimoniu (solutie la care omul, desi probele administrate in dosar sunt "beton", a facut recurs). Dupa cum s-a vazut mai sus, licitatia este departe de a se fi organizat in spiritul si litera legii. Apoi, T Dancor Romconstruct este una si aceeasi firma care anul acesta a dus la prost sfarsit o investitie pentru care a incasat peste 28 milioane de lei, bani din fonduri europene. Este vorba de reabilitarea drumului judetean 604 in care, la scurt timp dupa finalizarea lucrarilor, au aparut adevarate cratere. Investitia a fost castigata la o licitatie organizata tot de Consiliul Judetean Olt. Din 2008, anul in care Paul Stanescu a venit in fruntea judetului, iar Dan Ciocan a ajuns consilier judetean pe listele PSD, T Dancor Romconstruct isi umfla la greu conturile cu milioane si milioane de euro din Olt. Cat de legate sunt toate astea? Sa dam un indiciu: pe salopetele mai multor muncitori platiti de SC Alexcor Trading SRL Bucuresti, care reabiliteaza, impreuna cu SC Deta ACM SRL, drumul judetean 644 pentru suma de peste 20 milioane de lei, este inscriptionat numele firmei T Dancor Romconstruct SRL. Alexcor Trading SRL construieste si o ferma de porci la Visina cu bani europeni, proprietatea familiei Stanescu.

OLT
Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Încep plățile către fermieri: 100 euro/hectar și 100 euro/UVM porc și pasăre
Ministerul Agriculturii anunță că fermierii urmează să primească...
 
Metodologia Legii referitoare la diminuarea risipei alimentare, în dezbatere publică
Ministerul Agriculturii a anunțat că normele metodologice ale Legii ...
 
Atenție șoferi! Restricții în trafic pe autostrada A1, de marți până vineri
Centrul Infotrafic anunță că de marți, 7 mai, și până vineri, 1...
 
Să fim recunoscători! Hristos a Înviat!
Paște 2024. Sărbători luminate, tuturor românilor!
 
Geoană: Rusia nu va rata „o oportunitate să influențeze” alegerile din țara noastră
Secretarul general adjunct al NATO crede că Rusia se va băga în ale...
 
APIA: Se acordă 2,66 milioane lei pentru crescătorii de animale
Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură anunță acor...
 
Crin Antonescu, despre viitorul președinte al României: Profil conturat de idei credibile
Crin Antonescu susține că nu îl interesează un nume sau o figură ...
 
 
 
 
ACTUALITATE
 
CFR Călători: Din 14-15 iunie, toate trenurile duc la Marea Neagră

» 18 Mai 2024 | Comentarii 0
 
ECONOMIE
 
Boloș: Guvernul trebuie să facă eforturi pentru a asigura un echilibru între deficit și realizarea investițiilor

» 17 Mai 2024 | Comentarii 0
 
COPII SANATOSI
 
Trei sfaturi simple pentru a-i ține pe copii departe de ecrane

» 18 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
În această seară se va putea vizita gratuit, în premieră, Muzeul Pompierilor Militari Brașoveni

» 18 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL ALBA
 
Două blocuri din Zlatna vor intra în lucrări de anvelopare

» 18 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL TIMIS
 
Primăria Timișoara a prelungit termenul de selecție pentru bugetarea participativă

» 17 Mai 2024 | Comentarii 0