O aplicație pentru raportarea problemelor de pe drumuri și autostrăzi este dezvoltată de către Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), din cadrul Companiei Națioanle de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Astfel, șoferii români vor putea semnala situațiile neplăcute de pe șoselele pe care circulă.
„Sistemul național de raportare voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumului” face parte dintr-o serie de măsuri ale Guvernului pentru gestionarea siguranței circulației, implementate sau în curs de realizare.
În OUG publicată la sfârșitul lui ianuarie în Monitorul Oficial se arată că „administratorul punctului național de acces (…) realizează un sistem național pentru raportarea voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumurilor, pentru a facilita colectarea detaliilor privind evenimentele transmise de utilizatorii drumurilor și de vehicule și a oricăror altor informații legate de siguranță care sunt percepute de cel care informează ca fiind un pericol real sau potențial pentru siguranța infrastructurii rutiere”.
Aplicația se folosește, momentan, doar de către companii și autorități locale, dar ea va fi disponibilă și șoferilor, ca o hartă pe care pot semnala problemele întâlnite.
Citește și: Discuții în Guvern pentru găsirea unor soluții față de „prețurile explozive la energie”!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: https://presshub.ro/autoritatile-vor-sa-faca-o-aplicatie-pentru-raportarea-problemelor-de-pe-drumurile-din-romania-209830/