Autoritățile locale din Mireșu Mare au pus în aplicare un plan inedit pentru a menține curățenia în comună: oferă 500 de lei cetățenilor care semnalează aruncarea gunoaielor pe stradă sau în zone interzise. Deși pare ciudată, ideea a dat rezultate, iar oamenii au început să fie cu ochii pe concetățenii lor.
Fața comunei Mireșu Mare s-a schimbat total de când Primăria a montat camere de supraveghere, dar acestea nu acoperă toată străzile, prin urmare edilul Ioan Matieș a venit cu această idee de a oferi bani cetățenilor.
„Orice cetățean cu spirit civic nu numai că va face un bine comunității ci va fi și recompensat. Legea bunului simț pentru unii care circulă pe raza acestei comune, pentru că nu sunt doar cetățeni de aici, și aruncă gunoaie de nu mai facem față, iar cei care vor fi recompensați vor primi 500 de lei din buzunatul meu, al vicelui și a altor cetățeni” a declarat primarul comunei Mireșu Mare.
Pe lângă faptul că cei care aruncă gunoaie pe unde nu trebuie vor fi amendați, administrația locală anunță că se va realiza o listă a rușinii care va fi afișată pe ușa primăriei și a bisericii.
Citește și: Când scăpăm de valul 3 al pandemiei. Rafila: E o dată bună…
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: ://detectivuldepresasoc.ro/primarul-ioan-maties-pastele-sa-ti-intareasca-increderea-si-speranta/