Lascar Catargiu - fondatorul Partidului Conservator

     Lascăr Catargiu (n. 1 noiembrie1823, Iaşi-d. 30 martie1899, Bucureşti), om politic român, fondator şi preşedinte al Partidului Conservator până la sfârşitul vieţii. Lascăr Catargiu a fost unul dintre marii oameni de stat ai veacului al XIX-lea. S-a situat în prim planul scenei politice timp de aproximativ 45 de ani, unul dintre fondatorii doctrinei conservatoare din România.

     Disensiunile cu Alexandru Ioan Cuza l-au determinat să fie unul dintre liderii consipraţiei care au acţionat pentru detronarea domnitorului, după care a fost principalul membru al Locoteneţei domneşti care a substituit atribuţiile şefului statului până la aducerea prinţului străin. În privinţa activităţii politice, Lascăr Catargiu s-a afirmat drept cea mai avizată voce a conservatorismului românesc, fiind timp de 20 de ani preşedinte al Partidului Conservator. A ocupat timp de patru mandate funcţia de prim-ministru şi timp de cinci mandate funcţia de ministru de Interne. De asemenea, Catargiu a fost ales în două rânduri preşedinte al Adunării Deputaţilor.

     Lascăr Catargiu s-a născut într-o familie veche de boieri moldoveni, tatăl său fiind Constantin Catargiu. Primii ani de şcoală îi urmează în pensioane particulare. După terminarea studiilor, este numit în funcţii importante din sistemul administrativ al Moldovei. Tânărul Catargiu devine ataşat la Treburile din Lăuntru (Ministerul de Interne), apoi locţiitor de ispravnic la Huşi (1843-1844) şi prefect de Neamţ.

    Pe 28 martie1848, Catargiu este unul dintre semnatarii Petiţiei-proclamaţiune de la hotelul Petersburg din Iaşi, în care se aduceau critici regimului politic şi se propuneau o seamă de măsuri pentru dezvoltarea ţării pe baze mai liberale. După înăbuşirea mişcării, domnitorul Mihail Sturdza îl exilează la moşia sa din judeţul Neamţ. Pe timpul lui Grigore Alexandru Ghica, Catargiu revine în administraţia de stat. În 1853 este numit pârcălab de Iaşi, iar anul următor ocupă aceeaşi funcţie în Covurlui. Timp de doi ani, până în 1856, ocupă poziţia de agă al Poliţiei Iaşi.

    Unionist convins, Lascăr Catargiu desfăşoară o bogată activitate în acest sens, fiind membru în Comitetul Electoral al Unirii de la Iaşi (februarie1857) şi deputat în Divanul ad-hoc de la Iaşi, poziţie din care contribuie la elaborarea şi adoptarea punctelor programului unionist. În Adunarea Electivă, Catargiu era candidatul la domnia Moldovei din partea conservatorilor şi era creditat cu cele mai mari şanse la victorie. Aşadar, tânărul politician s-a arătat foarte afectat în momentul când a fost constrâns să renunţe la candidatură în favoarea colonelului Alexandru Ioan Cuza.

     După Unirea Principatelor, activează pentru scurt timp ca membru în Comisia Centrală de la Focşani, apoi este numit ministru de Interne în cabinetul Manolache Epureanu din Moldova (27 aprilie-10 noiembrie1859). Catargiu intră în conflicte intense cu domnitorul Cuza, astfel că, alături de C. A. Rosetti, liderul liberalilor radicali, devine principalul artizan al formării „monstruoasei coaliţii” care a condus la înlăturarea domnitorului Cuza din fruntea statului.

    Între 11 februarie-10 mai1866, Lascăr Catargiu face parte din Locoteneţa domnească, un organism politico-administrativ format pentru a substitui activităţile unui şef de stat, până la aducerea prinţului străin. Totodată, Catargiu este desemnat să formeze primul guvern sub domnia lui Carol I, între 11 mai-13 iulie1866, timp în care se proclamă o nouă Constituţie, prin care România devine monarhie constituţională.

     La sfârşitul anului 1866, Catargiu este ales preşedinte al Adunării Deputaţilor. În perioada următoare, s-a numărat printre susţinătorii domnitorului Carol I în vremurile tulburi ale mişcării antidinastice. În momentul când Carol a decis să abdice, Catargiu a venit la palat, încercând să-l convingă să renunţe la decizie. Atunci, Catargiu a pronunţat memorabila frază:"Aiasta nu se poate, Măria Ta, fiindcă aşa se pierde Ţara!". Domnitorul a cerut un guvern puternic cu care să aplice politica sa reformatoare, astfel că Lascăr Catargiu a format un guvern de orientare conservatoare pe 11 martie 1871, declarând:„vom aplica constituţiunea cu toată sinceritatea, litera şi spiritul ei”;„eu nu voi permite ca uliţa să ne facă legi”;„nu ne vom abate un singur moment de la calea legilor şi a libertăţii garantată prin buna ordine”. A fost primul Consiliu de miniştri care reuşea să guverneze pe tot parcursul celor patru ani legitimi, până pe 31 martie 1876, când şi-a depus mandatul pentru organizarea unor noi alegeri legislative.

     Timp de cinci mandate la conducerea Ministerului de Interne, Catargiu a susţinut şi s-a adoptat legea pentru înfiinţarea Jandarmeriei rurale (în locul dorobanţilor), potrivit căreia se înfiinţau 8000 de posturi de jandarmi comunali, 1260 de jandarmi judeţeni şi 69 de ofiţeri (practic un jandarm la o sută de locuitori contribuabili), Legea pentru organizarea comunelor urbane, Legea pentru reînfiinţarea birourilor de paşapoarte (1867). În ministeriatul său a fost aprobată „Legea pentru organizarea Serviciului Administraţiunii Centrale a Ministerului de Interne” (1892), s-a înfiinţat Serviciul fotografic, primul serviciu de identificare şi poliţie tehnică din ţară, a fost aprobat „„Regulamentul relativ la atributele comisarilor speciali de poliţie în gările Căilor Ferate”, „Legea poliţiei vânatului”.

     La 3 februarie 1880, Catargiu se numără printre cei care semnează programul şi statutul Partidului Conservator, alături de alţi 88 de oameni politici din aceeaşi familie politică. După decesul lui Emanoil Costache Epureanu, în septembrie acelaşi an, Comitetul executiv al PC îl alege în funcţia de preşedinte, poziţie în care a rămas până la moartea sa. În perioada marii guvernări liberale, Catargiu a fost liderul ce mai ferm al opoziţiei. În acest sens acţionat pentru formarea „Opoziţiei Unite”, în cadrul căreia a coalizat majoritatea grupărilor politice care doreau înlăturarea de la putere a Guvernului Ion C. Brătianu.

     De asemenea, în martie 1884 are loc fuziunea Partidului Conservator cu Partidul Liberalilor Sinceri, condus de Gheorghe Vernescu. Din această fuziune a rezultat o formaţiune politică hibridă, intitulată Partidul Liberal Conservator. La sfârşitul anului 1888, liderul conservator are un mandat de trei luni în fruntea Adunării Deputaţilor. În perioada 29 martie 1889-3 noiembrie 1889, Lascăr Catargiu devine şi preşedintele Consiliului de miniştri. După căderea lui Brătianu, coaliţia conservatorilor cu liberalii sinceri nu şi-a mai găsit sensul, astfel că, în noiembrie1891, PLC se dizolvă. Conservatorii îşi reiau activitatea sub forma Partidului Conservator, iar sincerii se întorc în Partidul Naţional Liberal.

     Lascăr Catargiu obţine un al patrulea mandat la conducerea Guvernului României, între 27 noiembrie1891-3 octombrie 1895. Rămâne un membru marcant în viaţa politică românească până la sfârşitul vieţii.

sursa foto:http://adevarul.ro/locale/galati/culisele-unui-scandal-coruptie-distrus-economia-tarii-umple-buzunarele-politicienilor-In-romania-n-au-mai-ramas-oua-furnici-1_5891de795ab6550cb802cc52/index.html