Nadia Comăneci, fosta mare campioană la gimnastică, spune de ce lucrurile s-au schimbat în acest sport. Chiar dacă România a fost pentru o lungă perioadă numărul 1 la gimnastică, alții au devenit mai buni decât noi pentru că au furat secretul antrenamentului în gimnastică, în plus „noi am început sportul pentru că ne-a plăcut mișcarea, nu pentru performanță.”
Pentru a obține rezultate bune la Campionatele Mondiale de la Doha, Nadia Comăneci este de părere că România trebuie să aibă răbdare și să se comporte civilizat.
„Nu știu ce vom face la mondiale. Din câte știu, avem fetițe foarte tinere care nu au dreptul să concureze la mondiale la senioare. Dar vor putea concura la Tokyo. E important să avem o comportare civilizată. Este un an de calificări, nu era înainte, dar nu e singurul. Mai e și anul următor. Deci trebuie să avem răbdare. Nu se face gimnastică peste noapte, trebuie cel puțin 5, 6, 7 ani până se creează ceva. Atunci când aveam, nu era apreciat, acum, când nu avem, apar comentarii ale unora care nu s-au urcat în viața lor pe bârnă. Hai să vedem, creștem și vedem unde ajungem.” a declarat Nadia în cadrul evenimentului care a avut loc miercuri la Complexul Sportiv Lia Manoliu.
Sursa foto: //evz.ro/nadia-comaneci-dezvaluiri-despre-haosul-din-gimnastica-romaneasc.html