Grupa A a Campionatelor Europene under 20 baieti, care se desfasoara, ca si grupa B, la Pitesti, a fost castigata de echipa Marii Britanii, cu patru victorii, din tot atatea meciuri. Nationala tarii noastre a reusit doua succese, 78-62 cu Slovacia si 72-69 cu Luxemburg, clasandu-se pe locul al patrulea, dupa Marea Britanie, Ungaria si Polonia.
In ultimul meci, formatia antrenata de trio-ul Hristu Sapera, Gabriel Clapon, Claudiu Fometescu a invins greu, la trei puncte, Luxemburgul. Pe reprize a fost 9-16, 27-16, 21-26, 15-11, echipa noastra desprinzandu-se decisiv in ultimele secunde. Cele mai multe puncte le-au reusit Movileanu, 21 si Olah, 18, dar cosgeter a fost luxemburghezul Laurent, 30. Primele patru clasate, Marea Britanie, 10 puncte, Polonia, 9, Ungaria 8, Romania 7 s-au calificat in faza urmatoare. Din grupa B merg mai departe Belgia, 10, Elvetia, 8, Portugalia, 7 si Olanda, 7. Echipa noastra va intalni vineri ocupanta primului loc din grupa B, Belgia.