Serban Cantacuzino domn al Munteniei

CANTACUZINO, ŞERBAN (1678-1688)

           Dintre domnitorii ţărilor române care au purtat numele vechii şi puternicei familii a Cantacuzinilor, cel mai de seamă a fost Şerban vodă Cantacuzino. Domnitorul a primit de la predecesorii săi imediaţi o grea moştenire, găsind la urcarea în scaun, cum spune letopi­seţul, «ţara spartă şi răsipită pentru multe nevoi şi greutăţi ce au fost împre­surată încă din zilele altor domni ce au fost mai denainte». A reuşit însă să pună randuială în treburile interne ale ţării, stăvilind luptele feudale provocate de grupări boiereşti, încurajand dezvolta­rea agriculturii, meşteşugurilor, comer­ţului.

           A supravegheat construirea mai multor monumente, unele înainte chiar de a fi domnitor.

           Incepand din anul 1680,a pus să se înal­ţe în capitala ţării, după model italian, un han ce avea să-i poarte numele: Şerban vodă. Aflat în perimetrul stră­zilor de acum: Lipscani, Smârdan, Doamnei - atunci în fosta «mahala a Grecilor» - hanul era bine cunoscut de drumeţii veniţi din toate părţile, el fiind considerat între toate, aşa cum nota călătorul străin F. Sulzer, cel mai renumit.

           A ctitorit unul din cele mai cunoscute monumente ale Bucureştilor vechi: an­samblul arhitectural Cotroceni, şi l-a înzestrat cu numeroase odoare de preţ. La fel a făcut şi doamna lui, Maria, care a pus să se construiască, tot în Bucureşti, frumoasa biserică a Doam­nei, îmbogăţită, de asemenea, cu multe şi valoroase opere de artă.

           Idealul politic al lui Şerban Cantacu­zino a fost caştigarea independenţei Ţării Româneşti. In acest scop, a cău­tat pe de o parte alianţa forţelor antioto- mane, pe de altă parte slăbirea puterii turceşti prin mijloacele cele mai diferite. Afland că Austria, Veneţia, Polonia, Rusia au format o coaliţie antiotomană, numită Liga Sfantă, voievodul s-a grăbit să intre în legătură cu ea. În timpul atacului Vienei din 1683, Şer­ban Vodă trimitea asediaţilor informa­ţii preţioase privind mişcările trupelor turceşti. În anul 1688, a trimis la Mos­cova o solie prin care comunica ţarului intenţiile sale de a dezlănţui un război de eliberare de sub stăpanirea otomană a tuturor popoarelor din Balcani, făcandu-i cunoscut că, în acest scop, şi-a întărit oştirea şi că a întreprins acţiuni care să ducă la o răscoală comună a sarbilor şi bulgarilor.

            Succesele tot mai mari ale Habsburgilor în luptele cu turcii au dat noi spe­ranţe domnitorului. În 1687 a început negocieri cu ei. Intuind însă caracterul expansionist al politicii Vienei, grijuliul şi prudentul Şerban Cantacuzino a condiţionat tratativele, cerand respec­tarea independenţei Ţării Româneşti, asigurarea tronului pentru el şi urmaşii lui, restituirea teritoriilor româneşti pe care turcii organizaseră raiale. Şerban Vodă n-a apucat să vadă încheiată alianţa şi să se bucure de rezultatele ei, întrucat s-a sfarşit în toamna anului 1688.

            Domnia lui Şerban Cantacuzino este însemnată şi pentru faptele de cultură ce s-au realizat în timpul ei. La în­demnul domnitorului, s-a tradus Biblia pentru prima dată în româneşte. Cu­noscută sub numele de «Biblia lui Şer­ban Cantacuzino» sau «Biblia de la Bucureşti», aceasta traducere mar­chează un moment de seamă în pro­cesul afirmării limbii noastre ca limbă literară.

            De asemenea, tot din iniţiativă dom­nească, s-au înfiinţat la Bucureşti cursuri de învăţămant superior, pe care urmaşul său, Constantin Branco­veanu, avea să le reorganizeze în bine­cunoscuta Academie de la Sfantul Sava.

Sursa foto: http://octavianracu.files.wordpress.com/2011/10/serban-cantacuzino.gif