CARTOJAN, NICOLAE
Nicolae Cartojan s-a născut la data de 4 decembrie 1883, în comuna Călugăreni-Uzunu şi a murit la data de 20 decembrie 1944, la Bucureşti.
Istoric literar.
Fiul lui Anghel Cartojan şi al Mariei (născută Petrescu).
Fost student al lui I. Bianu, se îndreaptă de timpuriu spre studiul literaturii române vechi şi spre cercetarea manuscriselor din Biblioteca Academiei, unde lucrează o vreme (1906-1912), funcţionând în acelaşi timp ca profesor secundar.
După o specializare în Germania (1912-1914), îşi trece doctoratul cu o teză despre Alexandria în literatura românească (1920) şi este numit asistent la cadreda lui Bianu. (1921); conferenţiar (1923) şi profesor titular al noii catedre de istoria literaturii române I (1930).
Membru corespondent al Academiei (1929) şi titular (1941).
După mai multe studii pregătitoare, publică cele două volume ale celebrei lucrări Cărţile populare în literatura românească (1929-1938) operă de minuţioasă investigaţie a unor texte rămase în cea mai mare parte în manuscrise , inedite; erudiţia, buna metodă filologică şi meticulozitatea cercetărilor i-au permis sistematizarea unui uriaş material referitor la cărţile populare, aproape necercetat până la el, într-o sinteză ale cărei linii generale rămân valabile şi astăzi.
Între 1940 şi 1945 apar primele trei dintre cele patru volume proiectate ale Istoriei literaturii române vechi.
OPERA:
Alexandria în literatura românească, Bucureşti, 1910; Alexandria în literatura românească, Noi contribuţii. Bucureşti, 1922; Legendele Troadei în literatura românească, Bucureşti, 1925; Fiore di virtù în literatura românească, Bucureşti, 1928; Cărţile populare în literatura românească, I, Epoca influenţei sud-slave, II, Epoca influenţei greceşti, Bucureşti, 1938 (ediţia a doua, 1974); Istoria literaturii române vechi, volumele I-III, Bucureşti, 1940-1945.
Sursa foto: http://www.autorii.com/scriitori/nicolae-cartojan/