Grigore Ureche - cronicar roman

URECHE, GRIGORE (circa 1590 - 1647)

                Grigore Ureche este primul cronicar român de seamă a cărui operă istorică a înfruntat timpurile ajungând până la noi. Era fiul lui Nestor Ureche, boier instruit, cu funcţii politice importante la sfârşitul veacului al XVI-lea (a fost purtător de solii la Poartă în timpul şi la porunca lui Petru Şchiopul (1574 - cu întrerupere 1579; 1582 - 1591), a fost mare logofăt sub Aron Vodă (1591, cu întrerupere 1595), mare vornic al Ţării de Jos sub Ieremia Movilă).

                Viitorul cronicar a învăţat carte la o «şcoală privată liberală» din Lvov, unde a studiat istoria, geografia, limbile cla­sice: latina, greaca. Grigore Ureche s-a întors în Moldova în timpul lui Miron Barnovschi. Sub Vasile Lupu a fost mare spătar şi, începând din 1642, mare vornic al Ţării de Jos. A murit în 1647, fiind înmormântat - spun actele mânăstirii - într-o criptă făcută de tatăl său în pronaosul Bistriţei mol­dovene.

                Rămasă neterminată, cronica lui Gri­gore Ureche «Letopiseţul Ţării Moldo­vei» a fost scrisă spre sfârşitul vieţii acestuia. Pentru ca «sa nu se înece... anii cei trecuţi» şi oamenii să nu rămână neştiutori de cele ce au fost în anii de demult, «asemene fiarălor şi dobitoacelor celor mute şi fără minte», istoricul a consemnat faptele istorice importante până în 1594,«cându au venit Lobodă cu oaste căzăcească şi au gonit pre Aron Vodă den scaun». Nesocotindu-se «scriitoriu de cuvinte deşarte ce de dereptate», Grigore Ureche şi-a întocmit cronica în spiritul unui profund adevăr obiec­tiv.

                Referindu-se la epoca feudală în timpul căreia «s-a dezvoltat puternic conştiinţa originii comune a românilor precum şi conştiinţa necesităţii unirii într-un sin­gur stat a Moldovei, Transilvaniei şi Ţării Româneşti», tovarăşul Nicolae Ceauşescu a relevat în «Expunere la Congresul educaţiei politice şi al culturii socialiste din iunie 1976»: «O însemnă­tate deosebită pentru fundamentarea ştiinţifică a ideii unităţii de neam, de origine etnică şi limbă a tuturor românilor au avut cronicarii şi învăţaţii poporului nostru din toate cele trei provincii. Astfel, cronicarul Grigore Ureche scria că: „Rumânii, câţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramo­ros, de la un loc sunt cu moldovenii, şi toţi de la Râm se trag“ »

                Letopiseţul lui Ureche este important nu numai pentru informaţiile istorice pe care le conţine, ci şi pentru calităţile sale literare. Cronicarul realizează con­cise dar admirabile portrete umane. Fraza lui Ureche are un ritm propriu, melodic, cursiv.

                În Letopiseţ se întâlnesc imagini de mare plasticitate, de puternică forţă evocatoare, aşa cum sunt în descrierea sângerosului eveniment de la Valea Albă din 1476: «Deci Ştefan vodă văzându aşa, s-au întorsu, de s-au dat spre munţi, unde ş-au ales loc de războiu la strâmtoare, la Valea Albă, unde se chiamă acuma Războienii, di pre acel războiu ce au avut moldovenii cu împăratul turcescu... Şi multă vreme trăindu răz­boiul neales de îmbe părţile osteniţi şi turcii tot adăogându-să cu oaste proas­pătă şi moldovenii obosiţi şi ne viindu-le ajutoriu de nici o parte, au picat, nu fieşte cum, ci până la moarte să apăra, nici biruiţi dintru arme, ci stropşiţi de mulţimea turcească... Şi atâta de ai noştri au perit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor periţi».

                Cronica lui Grigore Ureche rămâne în istoriografie şi în literatură ca un mo­nument de însemnătate aparte. Ea constituie pentru cercetătorii trecutu­lui nostru un izvor de nesecate informaţii. Pentru literaţi, ea este un model de limbă veche românească - «...mie­rea cronicii lui Ureche se reduce la cuvânt, la acel dar fonetic de a sugera faptele prin foşnitura şi aroma graiului» (G. Călinescu) - şi o permanentă sursă de inspiraţie.

                Faptele lui Alexandru Lăpuşneanu consemnate de Ureche au inspirat nuvela cu acelaşi nume a lui Costache Negruzzi. Vasile Alecsandri şi-a adunat din cronică materialul documentar pentru scrierea dramei «Despot Vodă» şi a poemului «Dumbrava Roşie». Cu­noscuta trilogie a lui Barbu Ştefanescu Delavrancea: «Apus de soare», «Vifo­rul», «Luceafărul» s-a născut din pagi­nile Letopiseţului lui Ureche aşa cum, din aceleaşi pagini, s-au născut operele sadoveniene «Fraţii Jderi» şi «Nicoară Potcoavă».

Sursa foto: http://dragusanul.ro/bucovina-sub-povara-istoriei/