Doamna Chiajna

CHIAJNA (circa 1530 - circa 1588)

            Nu de puţine ori istoria medievală a consemnat faptele brave ale unor cu­rajoase femei, nu de puţine ori desti­nele popoarelor poartă amprenta poli­tică a marilor personalităţi feminine, între ele, în veacul al XVI-lea româ­nesc, se află şi Chiajna, soţia domni­torului muntean Mircea Ciobanul. Fe­meie cultă, învăţată (vorbea bine turca, araba), iubitoare de fast şi putere, întocmai ca ruda sa, Despina lui Neagoe Basarab, doamna Chiajna s-a impus contemporanilor prin inteligenţa şi rara ei energie, prin tenacitatea şi ambiţia cu care îşi urmărea planurile politice. Eră fiică a lui Petru Rareş, voivodul Moldovei, şi nepoată de des­pot sârb. În vara anului 1546, prin că­sătorie (la 23 iunie 1546 sibienii îi trimiteau daruri de nuntă), Mirceoaia - cum avea să i se spună după numele soţului ei - s-a aşezat ca doamnă a ţării la Bucureşti. După moartea lui Mircea vodă, Chiajna a preluat în fapt conducerea ţării, domnitor fiind doar cu numele nevârstnicul ei fiu, Petru cel Tânăr (1559 - 1568), atunci de 12 ani.

            Domnia lui Mircea Ciobanul, soţul Chiajnei, a nemulţumit - şi a pier­dut - pe mulţi din marii boieri. Sfârşitul lui a fost înţeles de cei rămaşi în viaţă ca fiind şi sfârşitul familiei sale. De aceea, au pornit grăbiţi cu oaste să scoată din scaun şi ţară pe doamna văduvă şi pe copilandrul voievod. Alun­gaţi peste Dunăre,«Doamna Mirceoaia şi cu fie-său Pătru» s-au întors însă repede cu ajutor şi au biruit pe răzvră­tiţi la Şerpăteşti (se pare că aici, la Şerpăteşti, a participat direct la luptă, pentru prima dată la noi, o femeie). O altă împotrivire a boierilor a fost înfrântă de apriga Mirceoaie «la sat la Boiani». Cunoscându-i de acum pu­terea, boierii duşmani s-au retras, dom­nia lui Petru cel Tânăr şi a mamei sale dobândind, pentru câţiva ani buni, liniş­tea. Adeptă a politicii de întărire a puterii centrale, doamna Chiajna a apă­rat unitatea statului de tendinţele de fărâmiţare feudală, ale boierimii lo­cale. Ferind astfel ţara de răzmeriţe lăuntrice, aducătoare de pagube şi sânge vărsat, asigurându-i liniştea in­ternă, prielnică înfloririi comerţului, dezvoltării meşteşugurilor, agricultu­rii, doamna Chiajna şi-a câştigat un important merit istoric.

            În acea vreme, la Stambul se afla în mare preţuire Mihai Cantacuzino, per­sonaj cu influenţă în anturajul sulta­nului şi care, pentru priceperea sa în felurite treburi, pentru dibăcia cu care-şi strânsese o mare avere, pentru abilitatea cu care a ieşit din multele capcane întinse de neprieteni, a fost numit de turci Şeitanoglu (fiul diavo­lului). Doritoare să-şi întărească po­ziţia la Poartă, Chiajna a hotărât să se înrudească cu Cantacuzinii, măritându-şi fiica, frumoasa prinţesă Maria, cu fratele lui Şeitanoglu, pe nume Ion Cantacuzino. Curând după nuntă au izbucnit neînţelegeri între părţi, nici una din cele două firi tari - nici mîndra Chiajna, nici puternicul Canntacuzin - nevrând să cedeze (fapte legate de acest conflict sunt descrise, cu forţă evocatoare, de Al. I. Odobescu în nuvela istorică: «Doamna Chiajna»). Conflictul, transformat în aprigă duş­mănie, a dus la desfacerea căsătoriei. Răzbunător, Şeitanoglu a obţinut apoi de la sultan scoaterea din scaun a lui Petru vodă cel Tînăr şi exilarea lui şi a familid sale.

           Pribeagă din 1568 în îndepărtata Asie Mică, Chiajna a cunoscut ani grei, cu lipsuri materiale, fosta doamnă a Ţării Româneşti fiind silită să se ocupe de comerţ cu mărunţişuri pe străzile ora­şului Alep. Caracter puternic, Chiajna nu s-a lăsat însă înfrântă. Încet, încet, a început să câştige poziţiile pierdute. Moartea marelui ei duşman, Mihail Cantacuzino, precum şi căsătoria fiicei sale Dobra cu sângeacul de Magnezia, Murad, ajuns apoi sultan, i-au adus Chiajnei răzbunare şi noi speranţe. Trecută de cincizeci de ani, doamna Chiajna, fiică de domnitor, soţie de domnitor, ea însăşi deţinătoare de pu­teri domneşti, s-a sfârşit însă la Istanbul fără a mai apuca să vadă pământul românesc.

Sursa foto: http://alexandrapalconi.info/doamna-chiajna/