Caracteristică prin croiul ei, cămaşa de Maramureş se deosebeşte de celelalte prin faptul că este singura cămaşă din costumul românesc care se croieşte pătrată la gât. Cămaşa se lucrează din pânză de casă ţesută în război, în două iţe. Se croieşte din 4 lăţimi; două pentru mâneci şi două pentru piepţi.
Spre deosebire de ia încreţită la gât, unde mânecile pornesc din guler, cămaşa de Maramureş prezintă piepţii drepţi şi tăiaţi la gât, iar mânecă porneşte încreţită din umăr. Mânecă se termină prin fodori care poartă numele şi de „bezeri”.
În Maramureş există mai multe variante de cămăşi pătrate la gât; cea care capătă teren din ce în ce mai mult, renumită prin creţurile sale, este cămaşa de „Săpânţa“.
Creţurile cămăşii de Maramureş sunt o adevărată artă. Perfect trasate şi conturate, la prima vedere dau impresia că nu pot fi lucrate de mână. Şi pe cât par de perfecte pe atât se lucrează de simplu, ele fiind realizate pe bază de fire scoase şi punctul „înaintea acului”. Pentru înfrumuseţare, femeia foloseşte gingaşe modele lucrate în punctul identic cu „nemţoanele“ de Banat, colorate în galben portocaliu. De la brâu în jos se poartă poale, peste care se pun zadiile. Poalele nu se ornamentează decât foarte discret în puncte de „ociţi“ (tighel) în alb ori galben portocaliu.
Cămaşa se poartă cu zadii din lână ţesute în război, în 4 iţe, pe fond roşu, galben portocaliu, albastru. Fondul se ornează cu dungi orizontale de culoare cafenie cu intercalaţii de negru, ori dungi negre cu roşu sau negre cu portocaliu. Peste cămaşă se poartă pieptarul ornamentat cu lână în culori vii.
În timpul iernii se îmbracă „guba“ mâţoasă lucrată din lână ţesută în două sau patru iţe.