Un protest va fi organizat, sâmbătă, între orele 11.00 și 13.00, la sediul Guvernului, de către Inițiativa pentru Responsabilitatea Civică (IREC), față de tergiversarea adoptării normelor de aplicare a „Legii lui Ionuţ”, privind gestionarea câinilor fără stăpân, relatează România Liberă.
Potrivit IREC, termenul legal de 60 zile în care autoritățile ar fi trebuit să publice normele de aplicare ale Legii lui Ionuţ, a expirat pe 28 noiembrie.
"Fără ridicarea acestor animale de pe străzi, România nu va putea niciodată să devină o ţară civilizată, europeană, cu oraşe curate şi mai sigure pentru cetăţeni", precizează reprezentanţii IREC.
Ani de zile, românii au așteptat o lege prin care să scape de maidanezii din orașul lor. După tragedia din Parcul Tei, din București, în care un copil de numai 4 ani, a fost sfâșiat de mai mulți câini vagabonzi, parlamentarii au părut interesați în a-i scăpa pe români de aceste patrupede. Doar că graba a fost “praf în ochi”, pentru că legea, deși votată, nu poate intra în vigoare din cauza faptului că nu au fost aprobate și normele de aplicare. Fără aceste norme, lucrurile în privința maidanezilor rămân, practic, neschimbate.
Sursa foto: realitatea.net