Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
DEPUTATI
Adaugat: 23 Mai 2013    Actualizat: 19 Iulie 2013

Popeangă și fiul au furat de la Comisia Europeană

 

         Deputatul Vasile Popeangă și fiul său au furat cuvânt cu cuvânt un studiu al Comisiei Europene pe care și-au pus semnătura și l-au publicat în “Analele Universității <Constantin Brâncuși>” fără absolut nicio trimitere sau referire la textul original, ca și cum ar fi creația domniilor lor.
         Conform normelor interne din UCB, care interzic cu desăvârșire plagiatul, din momentul de față cei doi mai pot preda doar pe trotuarul din fața acesteia. Anticipăm, însă, că nu vor păți nimic, deoarece deputatul Vasile Popeangă, ca președinte al “Comisiei pentru dezvoltare strategică, dezvoltare instituțională, prognoze și control financiar” din UCB a mușamalizat toate ingineriile financiare pe bani publici puse în operă de Adrian Gorun, președinte al Senatului UCB, numit de Victor Ponta, ca o nouă sfidare la adresa gorjenilor, la conducerea Ministerului Afacerilor Externe.
         De altfel, a trecut o jumătate de an de când GORJNEWS a înregistrat oficial la UCB o cerere adresată direct președintelui comisiei de control financiar, Vasile Popeangă, prin care îndrăzneam să solicităm a se efectua niște verificări interne. Niciun răspuns, după o jumătate de an.
         Cu riscul de a ne repeta, tragic nu e faptul că Vasile Popeangă va dormi încă patru ani în Parlament, înghițind alte 4 – 5 miliarde de lei vechi inutil. Tragic e că mafia trans-partinică a aranjat ca Vasile Popeangă să nu aibă contracandidat.
         Săptămâna trecută ne-am lămurit că Vasile Popeangă s-a dovedit complet inutil colegiului 5, când s-a pus problema rezolvării unor chestiuni de interes pentru cetățeni. De exemplu, repararea DN-66 – Rovinari-Sadu. Contractul de modernizare a acestei rute a fost semnat în urmă cu 5 ani, dar lucrările nici n-au început. Cu Popeangă responsabil de zonă, ca deputat, e absolut normal.
         Fiind atât de incompetent, ca politician, nu avea altă opțiune, decât să devină traseist. Dacă nu fugea de la PD la PSD în anul 2000, nu ar fi ieșit niciodată parlamentar. 
         Acum vă prezentăm noi argumente care demonstrează că incompetența și impostura îi sunt caracteristice d-lui deputat și în meseria de profesor universitar, nu doar în aceea de parlamentar.
         GORJNEWS a descoperit că, pe lângă faptul că și-a angajat fiul la Universitate, în aceeași facultate cu el, ”Profesorul” Popeangă l-a și educat conform principiului: dacă furi, ai mai mult, decât dacă nu furi!
         Ca atare, cei doi, tată și fiu, au devenit complici la un furt nesimțit: Popeangă și fiul au ciordit un raport al Comisiei Europene și l-au trecut sub numele Domniilor-lor, pretinzând că este munca lor proprie. Acest comportament este expres menționat la ”AȘA NU!” în codul etic și deontologic al Universității ”Constantin Brâncuși”din Tg-Jiu.
         Deci, ca deputat, ”anomalie”, ca profesor, hoț, ca tată pentru fiul Nicolae, foarte bun promotor al nepotismului, iar , ca… caracter,  traseist de la PD!
         Deputatul Popeangă, cadru didactic la UCB, dar cu CV-ul la ”secret”
         De câțiva ani, întâmplându-se ca interesele să le coincidă, fostul rector Adrian Gorun și deputatul Popeangă au devenit ”frați de cruce”. La ora actuală, dl. deputat este chiar membru al Senatului UCB, în semn de recunoștință a stăpânului de tarla, dl. Gorun, pentru că- i forwarda ministrului Funeriu, pe căi parlamentare, frustrările personale.
         În mod absolut interesant, CV-ul d-lui parlamentar Popeangă nu este public pe site-ul UCB, așa cum sunt cele ale celorlalți colegi ai săi. Totuși, Domnia-sa, având gradul de profesor universitar, ar trebui să arate cât a muncit pentru acest lucru. De asemenea, studenții ar avea, astfel, posibilitatea să vadă ce mari profesori și caractere predau la UCB și, sigur, s-ar înscrie puhoaie-puhoaie.
         În mod, din nou, interesant, nici CV-ul fiului d-lui deputat, Nicolae, nu este public. La fel, nici lista de lucrări. De ce oare?
         Și, da!, fiul d-lui Popeangă, deoarece s-a ”întâmplat” să ”aibă” ”vocația universitară” a tatălui Domniei-sale, este, la rându-i, profesor universitar. Și, din nou ”întâmplător”, tânărul Popeangă este titular la aceeași universitate, ca tatăl său: UCB Tg-Jiu, adică proprietatea ”pe persoană fizică” a lu’ familia Gorun. Sugerez, prin urmare, în mod public, tuturor celor care au planuri de carieră în domeniul educației, să evite Gorjul – aici, acest domeniu este concesionat unor familii ”de prestigiu”, aflate sub protecția PSD.
         Am găsit CV-ul lui Popeangă și am descoperit că l-a susținut pe Băsescu să ajungă Președinte
         Până la urmă, în condițiile în care, în Gorj, nicio regulă nu se respectă (pentru a se putea fura mai cu măiestrie), am reușit să descoperim CV-ul d-lui Popeangă doar la București, pe site-ul Camerei Deputaților. Dar, în stil găinăresc, acest CV, ce furnizează minimum de detalii, a fost umflat strategic, așa că arată ca o pungă plină, cu multe realizări, fără ca acestea să fie menționate…
         O bilă albă la CV, totuși: dl. Popeangă este transparent, în legătură cu faptul că a fost, nici mai mult nici mai puțin, decât un traseist. Ce convingeri politice!? Ce dorință să schimbe țara în bine!? Domnia-sa a dorit doar să schimbe partide, ca să-i fie viața sa și a familiei sale  într-o continuă schimbare în bine. Deci, omul a fost întâi la PSD, apoi la APR, de acolo a mers vicepreședinte la PD (!!!), ulterior, fugind, din nou, la PSD, pentru a se alege deputat.
         Ca atare, mare profesor, mare caracter și, mai ales, mare susținător al lui Băsescu în 2004! CV-ul Domniei-sale e o probă certă, în acest sens! Pe această cale am descoperit și activitatea ”solidă” a lui Vasile Popeangă, desfășurată ca profesor titular al Universității ”Constantin Brâncuși”din Tg-Jiu. Ca politician, ne-am lămurit: anomalie și traseist. Ca profesor, se presupune că, în virtutea meseriei, măcar, deși nu o fi genial, o fi cinstit…
         Cei doi Popeangă au ciordit un raport al Comisiei Europene
         Printr-o simplă căutare pe goagăl (demers de un academism complex, pentru cei mai importanți pesediști ai țării), am găsit un articol semnat de cei doi Popeangă – unul dintre ei, însuși dl. deputat de București (via Lelești) și senator de UCB, nea Vasile, celălalt, moștenitorul lui nea Vasile, tănârul Nicolae Popeangă. Ne-am zis că nu se poate să fie chiar atât de ghinionist dl. Popeangă, încât să-i fi descoperit, din primul foc, un plagiat. Dar, cum căutarea am efectuat-o vinerea (n.r. – “ziua norocoasă” a lui Popeangă), iată că, mă tem, trebuie să-și reconfigureze superstițiile: de acum încolo, vineri a devenit ziua norocoasă a GORJNEWS!
         Cum cei doi Popeangă – deputatul și fiul – sunt ”ultra-extra-foarte performanți”, Domniile-lor ”este ” intelectuali care se respectă, așa că nu au furat de la fiștecine și fiștecum; Domniile-lor au furat dintr-o cercetare a Eurostat – ului Comisiei Europene, un întreg capitol, cuvânt cu cuvânt. În continuare, dovezi exhaustive, în acest sens. Sunt mostre ale nesimțirii penibile ce-i caracterizează pe cei doi, care demonstrează că plagiatul este unul direct (copy-paste). Practic, articolul celor doi Popeangă (”Impozitarea în Norvegia”) nu este altceva decât copierea integrală, fără a folosi ghilimele, a capitolului intitulat ”Norway”, din raportul pe fiscalitate al Eurostat/Comisia Europeană, publicat, în 2009, sub titlul ”Taxation Trends in the European Union”.
         Furtul este de o gravitate extremă: cei doi cercetători, adică Popeangă și fiul, nu numai că fură un întreg capitol dintr-un raport al Comisiei Europene, cuvânt cu cuvânt, dar nu folosesc niciunde ghilimelele și nu menționează sursa originală nici măcar în bibliografie!!! Mai mult, până și bibliografia a fost furată de la sfârșitul studiului Comisiei Europene!
         În momentul de față, am înțeles de ce comisia de control financiar a Senatului UCB, unde președinte e însuși dl. Popeangă, a ignorat cererea noastră de a verifica dacă cele aproape două miliarde din grantul intern acordat lui Gorun (ce a avut, drept rezultat, un alt plagiat odios, pe sute de pagini), au fost folosiți în interesul UCB. Păi cum să nu riște Popeangă orice, pentru a-și proteja stăpânul? Cum să nu devină el un angajat ideal, așa cum îi place lui Gorun – adică un COCOȘAT?
         Pe scurt, acești impostori au ajuns profesori universitari cel mai probabil prin furt, iar acum jefuiesc UCB, strâns uniți sub sloganul ”academic” – unde-s mulți (hoți), puterea crește…
         Câți bani face pe an Popeangă la UCB? Aproape jumătate de miliard. Păi să nu jefuiești Comisia Europeană pentru acești bani, când venitul minim în Gorj este de aproape zece ori mai mic?!
         Câte articole credeți că a ”scris” Vasile Popeangă până acum, conform CV-ului (iar acest aspect este esențial, deoarece, irosind banii UCB pe cercetări iluzorii, Gorun plătește salariul 100%, doar dacă angajații au, chipurile, cercetare științifică)? Ei bine, țața Popeangă este mare cercetătoare, în condițiile în care declară că este autor a 60 de articole, adică un articol și ceva pe an! Mare cercetător, mare de tot!
         Garantează cineva că nu sunt majoritatea furăciuni? GORJNEWS îi va monitoriza declarațiile de avere lui Popeangă și vom reveni cu detalii anul viitor, însă intuim că va declara mulți bani, ba chiar, o parte, pe motiv de cercetare… Adică de ”mangleală”, de pe unde s-a putut…
         GORJNEWS a sesizat Comisia Europeană
         Cum în Gorj, mai toată presa este îngenuncheată sau cumpărată, ba cu ANL-uri, ba în feluri ”specifice”, revine tot în ograda GORJNEWS sarcina să încerce un demers cât de cât onest și purificator al comunității socio-politice locale. Ce se poate face?- ne-am întrebat…
         Mai întâi, ar fi de datoria noastră să sesizăm Comisia de Etică a Universității, deoarece furtul popengilor a fost publicat în Analele UCB. Codul de Etică și deontologie al acestei universități stipulează o poziție clară, în astfel de cazuri.
         Însă Președintele Comisiei de Etică, marele caracter Cristinel Popescu, a primit o gradație de merit, de curând, încât nu are cum să observe plagiatul. Domnia – sa nici plagiatul coordonat de Gorun nu l-a putut identifica, deoarece era ”doar copy-paste”!!! În concluzie, ”pe partea” etică, Popeangă e potrivit UCB-ului.
         Oare pe ”parte” politică ar avea sens să-l sesizăm pe Președintele PSD, Dl. Ponta, cum că subalternul Domniei-sale a plagiat? Hmm, ar fi o idee. Redacția GORJNEWS va reflecta în acest sens. Totuși, pe mine mă revoltă ca deputatul meu să fie acuzat de furt și nu de oriunde, ci tocmai de la – vorba lui Crin Antonescu ”ză mazăr and fazăr” ale Uniunii Europene. Complicată dilemă! Vă rugăm să ne propuneți o soluție pe site! În ce fel putem sesiza eficient PSD că deputatul Popeangă a ciordit de la Comisia Europeană?
         Până una – alta, am sesizat Comisia Europeană, în timp ce Grupul de Acțiune în Interes Public pregătește o petiție, împreună cu alte ONG-uri importante din România, pentru a protesta în legătură cu această oroare nominalizată de PSD ca să candideze pe colegiul 5…
         Răspunsul Comisiei Europene nu a întârziat să ne parvină și este unul de o eleganță specifică spațiului UE, care este unul civilizat, și în care anomalii, precum Popeangă, nu au cum să ajungă sau să poată fi adecvate: ofițerul de presă Tim Allen ne-a transmis că e OK a se folosi informațiile, fără să ceri voie, dar că e neobișnuit să nu menționezi sursa. După cum se poate constata, Tim Allen nici nu se coboară la nivelul de a comenta gestul de șmenar ordinar al unui parlamentar român și profesor universitar de a lua, ca nesimțitul, raportul cu totul, fără să folosească, măcar o singură dată, ghilimelele. Pentru traseistul din Lelești merge și așa…
         Apoi, am luat legătura cu responsabilul cercetărilor pe fiscalitate și cordonatorul volumului din 2009, din care au furat cei doi membri ai familiei Popeangă. Prestigiosul Jean-Pierre de Laet a declinat, scârbit, implicarea și a preferat să luăm un punct de vedere de la actualul Director al departamentului ce se ocupă de probelemele de fiscalitate în Uniunea Europeană, dl. Gaetan Nicodeme, al cărui răspuns vi-l vom prezenta, de asemenea, imediat ce-l vom primi.
         Îi cer scuze lui Adrian Gorun!
         Acest caz nu este unic la UCB. Înainte de Popeangă, am mai constatat, cu dezgust, și alte astfel de derapaje caracteristice sălbaticilor: decana Babucea, de la Științe Economice, a furat de la un profesor al Princeton University, decana Monica Bîcă a jefuit un mort, decana Luminița Popescu, de la cine s-a putut. Adăugând lovitura scurtă, tată-fiu, a Popengilor, aplicată în plexul Comisiei Europene, ce a dus la furăciunea de tip țăran prost (adică… ”haa, scrie bine ăștia de la UE, vreau și io un studiu de la ei și mi-l fac articol pentru UCB”), am ajuns la concluzia că trebuie să-mi cer scuze de la Adrian Gorun pentru a doua carte în legătură cu care l-am deconspirat a o fi plagiat. Dacă în cazul celei dintâi, cea care a rezultat în urma unui grant intern (și care a fost după modelul popengesc – ” iote, mă, sună bine, ia să iau si io tot textu’ lu’ ăștia de la Sorbona și să-mi fac din el un volum de cercetare, iar apoi să-mi dau și premiu pentru munca mea ”cinstită”…!”), a fost pe nivel de nesimțit, măcar la a doua Gorun a furat cu ștaif…
         Ca atare, D-le Adrian Gorun, iertați-mă că v-am deconspirat în ceea ce privește plagiatul mozaic, rezultat prin înglobarea în ființa Dvs. a lui Paul Claval de la Sorbona. După cum am constatat, la momentul respectiv, ați plagiat atât de artistic (când puteați să o faceți, așa, forestier, ca țața Popeangă), încât nici nu are rost să vă critic pentru asta. Oricum, sunteți în siguranță, dacă Cristinel Popescu nu a văzut copy-paste-ul, nicio șansă la plagiatul mozaic, numai să-i dați gradație de merit și peste 5 ani!
         Între timp, Domnu’ Gorun, haideți, domne, înapoi rector: fără Dvs. UCB e în ”degringoladă” (numai Dvs. o puteți salva!!!); ba, mai mult, fără Dvs., Domnu Adrian, ”viața e pustiu”, iar ăștia, mai de la țară, nici să fure cu cap ”nu știe”… Totuși, sunteți două-trei clase peste popengisme, chiar și așa, în condițiile în care nu contați în mediul academic românesc. Mă mir că nu candidați împotriva lui Ponta, acum că-mi amintesc cam cum îl bârfeați prin 2007… Dar Dvs. sunteți mare om, mare caracter – v-a dat foncție la București, tăceți mâlc. E clar, România are viitor, ce bine că Ponta, în ciuda vârstei, e omul generației Dvs. – Popeangă, Marga, Dvs., Călinoiu…!
         Ce-mi doresc eu de la Popeangă…
         De la țața Popeangă, mai aștept să facă trei lucruri importante pentru România:
         -Să se mobilizeze cu fiu-său și să fure și de la Congresul American (promit eu că ”are ăia” o bază de date prestigioasă…care este… peste a Uniunii Europene);
         -Să bifeze și ultimele partide prin care nu a trecut: UDMR și PRM;
         -Să facă o propunere legislativă ca noi, ceilalți, care nu suntem ca băieții deștepți din PSD și nici nu furăm de la europeni, să ne numim altfel, eventual ”român nepesedizat”…? Și, dacă-i deranjăm, să ne mute într-o altă țară, eventual o enclavă a românilor care mai au bun-simț și care nu fură, pentru a simula că muncesc.

GORJ
Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Poșta Română: Program special între 1-6 mai. Detalii despre livrarea pensiilor
Cu ocazia minivacanței de 1 Mai și de Paște, Poșta Română va ave...
 
Studiu: Românii stau 9 zile din lună pe telefon. Medic: Apar probleme de sănătate fizică și psihică
Medicii avertizează că prea mult timp petrecut pe telefon poate cauz...
 
Ciucă: Alegerile locale nu sunt despre doctrina de partid, sunt despre oameni
Președintele PNL a transmis liberalilor că trebuie să iasă să vor...
 
„Terapia durerii” a fost inclusă în drepturile pacienților
Un proiect de lege inițiat de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a fost ...
 
Elevii, scrisoare deschisă pentru candidații alegerilor locale: Să se angajeze să prioritizeze educația!
Consiliul Național al Elevilor a transmis o scrisoare deschisă candi...
 
Se cere un plan urgent pentru limitarea accidentelor rutiere: În România mor 4-5 persoane zilnic!
România are peste 300 de morți la 10 miliarde de kilometri parcurși...
 
Târg de Florii cu produse montane românești, în curtea Ministerului Agriculturii
Începând de astăzi și până pe 27 aprilie, în curtea Ministerulu...
 
Românii din străinătate vor putea cumpăra titluri de stat
Ministerul Finanțelor va pune la dispoziția românilor din străină...
 
 
 
 
ACTUALITATE
 
Geoană: Rusia nu va rata „o oportunitate să influențeze” alegerile din țara noastră

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
ACTUALITATE
 
Sfaturile unui Părinte în pragul Paștelui: Nu vă umpleți doar cu pregătiri de mâncăruri

» 03 Mai 2024 | Comentarii 0
 
BEAUTY
 
Pe ce să te axezi când realizezi machiajul de Paște ca să îți pui în evidență calitățile

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Plimbări cu barca, gratuite, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL GALATI
 
Restricții în trafic, în Noaptea de Înviere, la Galați

» 04 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL MARAMURES
 
Primăria Cavnic oferă gratuit un teren tinerilor care vor să își deschidă un service auto

» 03 Mai 2024 | Comentarii 0