Echipa la care evolueaza portarul Costel Pantilimon, Sunderland, a reusit ieri prima victorie in deplasare din actualul sezon al Premier League, 1-0 pe terenul lui Crystal Palace. Goalkeeperul roman a avut si el o contributie decisiva la succesul ”pisicilor negre”, cu sapte interventii decisive prin care a mentinut neperforata poarta echipei sale.
Evolutia fara greseala a portarului de 2,03 metri a fost remarcata de presa britanica. Site-ul de statistici Whoscored.com l-a plasat pe roman in echipa etapei a 13-a din Premier League. Din echipa ideala mai face parte un jucator de la Sunderland, fundasul Sebastian Coates. De asemenea, printre cei mai buni 11 jucatori ai rundei se regasesc Skrtel si Coutinho, de la Liverpool, Barkley si Lukaku, de la Everton, si Harry Kane, golgheterul lui Tottenham.
Costel Pantilimon a mai fost selectat in echipa etapei a 10-a in campionatul englez, acum o luna de zile, dupa meciul Sunderland – Newcastle 3-0.
The post Pantilimon, din nou in echipa etapei in Premier League! appeared first on Sport Total FM.