Mult așteptată de unii, controversată de alții, Legea privind eutanasierea câinilor fără stăpân, după 14 zile, dacă nu vor fi adoptați sau revendicați, va mai întârzia până va ajunge pe masa președintelui pentru promulgare. Și asta pentru că a fost atacată la Curtea Constituţională de către 30 de senatori care s-au declarat nemulțumiți de maniera în care a fost adoptată legea de către deputați, proiectul fiind diferit față de forma adoptată votată în Senat. Printre semnatarii sesizării Călin Popescu Tăriceanu (PNL) și Cătălin Croitoru (PSD).
CCR va judeca pe 25 septembrie contestaţia senatorilor. Judecătorii Curții Constituționale au la dispoziţie 30 de zile pentru pronunţare.
Sursa foto: mediafax.ro