Guvernul a aprobat legea torționarilor, prin care cei care vor fi condamnați definitiv pentru faptele comise între 1945-1989, vor fi obligați să plătească despăgubiri între 25 și 70% din venitul lunar victimelor lor. Proiectul a fost trimis spre dezbatere în Parlament.
Potrivit acestui proiect, durata plății a fost stabilită la cinci ani. Până acum, torționarii au dus viață bun, beneficiind de pensii speciale. Premierul i-a cerut ministrului Justiţiei să pregătească adoptarea în Guvern a legii pentru eliminarea pensiilor speciale ale torţionarilor comunişti, precizând că pensiile vor fi puse într-un fond special şi doar cei achitaţi de instanţă le vor putea primi înapoi.
Până în prezent , doar doi dintre torționarii din regimul comunist au fost prezentanți opiniei publice: Alexandru Vișinescu, fost comandant la Râmnicu Sărat, și Ion Ficior, fost comandant la centrul de detenție de la Periprava. Dacă în cazul primului, instanța a dat deja un prim verdict, în cazul lui Ficior, de abia de acum vor urma audierile.
Sursa foto: dcnews.ro