Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
SANATATE
Adaugat: 27 Februarie 2014    Actualizat: 27 Februarie 2014

Asiguraţii vor plăti din propriul buzunar fertilizarea in vitro, corecţiile estetice, internarea în saloane de lux şi asistenţa medicală la cerere, prevede proiectul de hotărâre privind aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului cadru pentru 2014-2015.

Ministerul Sănătăţii (MS) a lansat în dezbatere publică proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015.

Potrivit proiectului, o serie de servicii nu sunt decontate din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), contravaloarea acestora fiind suportată de asigurat, de unităţile care le solicită, de la bugetul de stat sau din alte surse, după caz.

Este vorba despre serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă şi sportive, asistenţa medicală la locul de muncă, asistenţa medicală a sportivilor, unele servicii medicale de înaltă performanţă şi unele servicii de asistenţă stomatologică, altele decât cele prevăzute în norme. De asemenea, asiguraţii vor plăti pentru serviciile hoteliere cu grad înalt de confort, pentru corecţiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta peste 18 ani, cu excepţia reconstrucţiei mamare prin endoprotezare în cazul intervenţiilor chirurgicale oncologice, dar şi pentru unele medicamente, materiale sanitare şi tipuri de transport, altele decât cele prevăzute în norme.

Tot asiguraţii vor păti pentru: fertilizarea in vitro; asistenţa medicală la cerere, inclusiv pentru serviciile solicitate în vederea expertizei capacităţii de muncă, a încadrării şi reevaluării gradului de handicap; contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului şi auzului şi contribuţia personală din preţul medicamentelor, a unor servicii medicale şi al dispozitivelor medicale.

În proiect se precizează şi că asiguraţii vor plăti pentru orice serviciu medical solicitat. Fondul nu va deconta nici unele servicii şi proceduri de reabilitare, altele decât cele prevăzute în norme, cheltuielile de personal aferente medicilor şi asistenţilor medicali, precum şi cheltuielile cu medicamente şi materiale sanitare din unităţile medico-sociale, serviciile acordate în cadrul secţiilor/clinicilor de boli profesionale şi cabinetelor de medicină a muncii, precum şi serviciile hoteliere solicitate de pacienţii ale căror afecţiuni se tratează în spitalizare de zi.

Din FNUASS nu vor fi plătite nici cheltuielile de personal pentru medici, farmacişti şi medici dentişti pe perioada rezidenţiatului, serviciile de planificare familială acordate de medicul de familie în cabinetele de planning familial din structura spitalului, cheltuielile de personal pentru medicii şi personalul sanitar din unităţile sau secţiile de spital cu profil de recuperare a distroficilor, recuperare şi reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copiii bolnavi de HIV/SIDA, reorganizate potrivit legii, şi activităţile care prezintă un interes deosebit pentru realizarea strategiei de sănătate publică: dispensare TBC, laboratoare de sănătate mintală, respectiv centre de sănătate mintală şi staţionar de zi psihiatrie.

În pachetul minimal sunt incluse: servicii medicale de urgenţă medico-chirurgicală, servicii de prevenţie, servicii medicale ambulatoriii de specialitate (pentru specialităţile clinice) şi servicii medicale spitaliceşti - spitalizare de zi şi continuă.

Pachetul de bază cuprinde servicii medicale de urgenţă medico-chirurgicală, servicii de prevenţie, servicii medicale pentru afecţiuni acute/subacute/acutizări ale unor boli cronice, servicii medicale pentru afecţiuni cronice (inclusiv monitorizare activă prin plan de management integrat pentru bolile cronice cu impact major asupra îmbolnăvirilor: riscul cardiovascular înalt, diabet zaharat tip 2, astm bronşic, boală cronică respiratorie obstructivă, boala cronică de rinichi), servicii medicale paraclinice în ambulatoriul de specialitate, servicii de medicină dentară, servicii de spitalizare de zi şi continuă (cu transferarea spre ambulatoriul de specialitate şi spitalizarea de zi a serviciilor medicale pentru care spitalizarea continuă este considerată evitabilă), îngrijiri medicale la domiciliu şi îngrijiri paliative la domiciliu, medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi dispozitive medicale.

Casele de asigurări de sănătate au obligaţia să deconteze în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la încheierea fiecărei luni contravaloarea serviciilor medicale furnizate potrivit contractelor încheiate între furnizorii de servicii medicale din asistenţa medicală primară şi casele de asigurări de sănătate, la valoarea minimă garantată pentru un punct per capita, respectiv la valoarea minimă garantată pentru un punct per serviciu. Regularizarea trimestrială se face la valoarea definitivă pentru un punct per capita şi per serviciu, până la data de 30 a lunii următoare încheierii trimestrului, conform normelor, se mai precizează în contractul-cadru.

Proiectul este în dezbatere publică până la 7 aprilie.

 


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Poșta Română: Program special între 1-6 mai. Detalii despre livrarea pensiilor
Cu ocazia minivacanței de 1 Mai și de Paște, Poșta Română va ave...
 
Studiu: Românii stau 9 zile din lună pe telefon. Medic: Apar probleme de sănătate fizică și psihică
Medicii avertizează că prea mult timp petrecut pe telefon poate cauz...
 
Ciucă: Alegerile locale nu sunt despre doctrina de partid, sunt despre oameni
Președintele PNL a transmis liberalilor că trebuie să iasă să vor...
 
„Terapia durerii” a fost inclusă în drepturile pacienților
Un proiect de lege inițiat de senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a fost ...
 
Târg de Florii cu produse montane românești, în curtea Ministerului Agriculturii
Începând de astăzi și până pe 27 aprilie, în curtea Ministerulu...
 
Elevii, scrisoare deschisă pentru candidații alegerilor locale: Să se angajeze să prioritizeze educația!
Consiliul Național al Elevilor a transmis o scrisoare deschisă candi...
 
Se cere un plan urgent pentru limitarea accidentelor rutiere: În România mor 4-5 persoane zilnic!
România are peste 300 de morți la 10 miliarde de kilometri parcurși...
 
Românii din străinătate vor putea cumpăra titluri de stat
Ministerul Finanțelor va pune la dispoziția românilor din străină...
 
 
 
 
ACTUALITATE
 
Sfaturile unui Părinte în pragul Paștelui: Nu vă umpleți doar cu pregătiri de mâncăruri

» 03 Mai 2024 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Un medic spune cum să ne ferim de toxiinfecțiile alimentare în această perioadă

» 02 Mai 2024 | Comentarii 0
 
INGRIJIREA TENULUI
 
Ți se pare că pielea ta arată mai bătrână decât ar trebui? Iată din ce cauze

» 03 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Reduceri la biletele TAROM până pe 7 mai, pentru călătorii între 15 mai și 30 iunie

» 03 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL MARAMURES
 
Primăria Cavnic oferă gratuit un teren tinerilor care vor să își deschidă un service auto

» 03 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL VASLUI
 
A fost aprobat proiectul Secției de îngrijiri paliative din cadrul SJU Vaslui

» 30 Aprilie 2024 | Comentarii 0