Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat pe pagina personală de socializare că începând de luni, 6 noiembrie, se va închide circulația pe Transfăgărășan și Transalpina.
„Având în vedere scăderea temperaturilor la altitudine, a intensificării bruște a vântului, a posibilității apariției ceței dense în orice moment al zilei și pentru siguranța participanților la trafic s-a luat decizia ca începând de luni, 06.11.2022, ora 08:00, circulația rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de vehicule pe următoarele sectoare de drum:
- DN 7C (Transfăgărășan) între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă (km. 104+000 - km. 130+800);
- DN 67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului (km. 34+800 - km. 59+800)” a scris CNAIR pe Facebook.
Compania a precizat că la mare altitudine schimbarea vremii „are o dinamică sporită”, prin urmare siguranța participanților la trafic în acele zone „poate fi pusă în pericol de către fenomene meteorologice imprevizibile în această perioadă a anului”.
Te-ar putea interesa: „Aeroportul Internațional Henri Coandă vinde valize pierdute” - o nouă escrocherie apărută în mediul online!
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://www.stiridinsurse.ro/stiri/circulatia-pe-transfagarasan-si-transalpina-se-inchide-de-luni-ce-trebuie-sa-stie-soferii/