Un profesor şi 11 studenţi de la Universitatea Maritimă din Constanţa, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Aceștia sunt acuzaţi de dare de mită şi luare de mită. Reţinerile au venit ca urmare a mai multor percheziţii care au a vut loc la sediul Universităţii Maritime din Constanţa, dar și la locuințele mai multor profesori.
„Profesorul făcea de aşa natură să pice, chiar dacă îşi scriau destul de mult şi ei erau pregătiţi, ca să ajungă la intermediar, care lua o sumă de bani şi, culmea, chiar dacă nu scriau nimic treceau”, a afirmat chiar pro-rectorului Universităţii Maritime din Constanţa.
În cauză a mai fost reținută o persoană, care nu este implicată în procesul didactic, dar este acuzată pentru trafic de influență.
Toate cele 13 persoane reţinute vor fi prezentate în faţa unei instanţe a Tribunalului Constanţa cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Ele sunt acuzate de trafic de influenţă, luare şi dare de mită. Suspiciunile ar viza sesiunea de examene din iunie - iulie 2013 şi sesiunea de restanţe din septembrie 2013.
Sursa foto: ziare.com