Constantin C. NOTTARA
14 octombrie 1890 – S-a născut la Bucureşti, Constantin C. Nottara, violonist, compozitor, pedagog şi critic muzical român.
A studiat vioara şi compoziţia la Conservatorul din Bucureşti şi în străinătate. Profesor de vioară la Conservatorul din Bucureşti, a fost concert-maestru al Orchestrei Simfonice a Ministerului Instrucţiunii Publice, iar mai târziu dirijor al Orchestrei Simfonice Radio. A fondat un Cvartet de coarde şia participat la întemeierea Societăţii compozitorilor români. Creaţia sa cuprinde: opere, balade, muzică simfonică şi de cameră. Cele mai importante lucrări ale sale sunt: operele La drumul mare, după Cehov, Nu te joci cu dragostea, după Musset, Baletul Iris, poemul pentru voce şi orchestră Mircea şi Baiazid, suitele simfonice Dansuri din Bihor, Impresii din Cehoslovacia şi jocuri din Portugalia, suita în stil românesc pentru pian (orchestrată, Concertul pentru vioară şi orchestră, nonetul pentru suflători şi coarde, dedicat formaţiei de renume internaţional „Nonetul ceh”.
A murit la Bucureşti, la 19 ianuarie 1958.
Sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/55/Constantin_Nottara.jpg