Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a vorbit, în cadrul unei emisiuni de la TVR1, despre prețul carburanților din România. Acesta a recunoscut că motorina și benzina s-au scumpit și a afirmat că, în caz de nevoie, se vor lua măsuri și în direcția aceasta.
„Am observat o fluctuație a prețului carburanților, în funcție de cotația petrolului. Acum, e adevărat, cotația este la cel mai mare preț din ultimii șapte ani de zile. (…) Urmărim cu atenție și, dacă va fi cazul, vom lua și acolo măsuri. Nu am văzut în ultimii ani de zile să vorbim de prețuri reglementate la carburanți, piața s-a autoreglat la un moment dat. Să nu uităm că noi am scos acciza de la carburanți în urmă cu doi ani, deci practic am avut o ieftinire a prețului la carburanți.
România are rezerve de petrol, nu are suficient petrol cât are nevoie de consum, se mai importă petrol din Kazahstan. Rompetrol de acolo aduce petrolul, dar și când a fost problemă cu rafinăria de la Petromidia, nu am avut probleme cu aprovizionarea. Deci importurile au suplinit această producție, cum nici prețurile - era o speculație că vor crește prețurile din lipsă de producție - nici prețul nu a explodat. Poate a fost o ușoară reașezare a prețurilor, dar prețul nu a explodat. Deci urmărim piața de carburanți și dacă va fi nevoie, vom lua măsuri” a declarat Virgil Popescu.
Citește și: Ministrul Sănătății: Favipiravir se va găsi în farmaciile cu circuit deschis!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: https://www.economica.net/petrom-a-redus-pre-urile-la-carburan-i-cu-9-bani-pe-litru-nu-da_183238.html